Top T 2022, o ediție a „marilor absenți”. Cum va arăta festivalul de anul viitor

Cel mai vechi festival de muzică rock din țara noastră, Top T, a ajuns la cea de-a 34-a ediție, iar anul acesta organizatorii își doresc ca evenimentul să fie altfel, respectiv să fie dedicat trupelor care, din anumite motive, nu au participat până acum la niciuna dintre edițiile organizate la Buzău. Scena buzoiană s-a văzut sărăcită, de-a lungul anilor, de evenimentele dedicate muzicii rock, însă, Top T a rămas festivalul emblematic al orașului Buzău, care a primit vizita unor nume importante din muzica acestui gen. Printre trupele care au participat la primele ediții ale Top T se regăsesc Iris, Roșu și Negru, Holograf, Celelalte Cuvinte, Compact, Voltaj, Cargo, Vița de Vie, Negură Bunget, Quo Vadis, Alternosfera și multe altele.
Evenimentul muzical de anul acesta va avea loc în perioada 25-26 noiembrie, în fiecare zi de la ora 19.00, la Casa Tineretului, iar pe scena festivalului vor urca trupe precum Taxi, Spitalul de Urgență, Partizan, Krypton, Kempes și Pasărea Rock. Biletele pot fi achiziționate de pe www.ambilet.ro și costă 75 lei. Organizatorii mai anunță că, de anul viitor, Top T va arăta altfel, aceștia propunându-și relansarea festivalului și un format exclusiv internațional. Planul era ca acest lucru să se întâmple încă de acum doi ani, însă pandemia, precum și numeroasele concerte rock care au solicitat artiștii anul acesta, au făcut ca această decizie să fie amânată până în 2023.
„În dorința de a trece la un nou nivel, Top T și-a propus încă din anul 2020 un nou format exclusiv internațional, dar perioada de pandemie a blocat concretizarea ideii. Explozia de festivaluri și evenimente din anul 2022 a dus la decizia organizatorilor de a amâna pentru 2023 relansarea Top T la nivel internațional. În aceste condiții, anul 2022 aduce un format original al festivalului, propunându-și să aducă pe scenă formații renumite din peisajul rock românesc, care, din diverse motive, nu au evoluat la Top T Buzău în cei 39 de ani de existență. Dorința de a se adresa publicului competent al Top T a făcut ca să răspundă apelului organizatorilor mai multe formații, dintre care au fost selectate șase, pe baza notorietății, disponibilității și impactului potențial asupra fenomenului rock. Cele șase formații vor evolua în două zile de festival sub deviza «MARII ABSENȚI», această ediție propunându-și încheierea unei etape de 40 de ani, care a menținut festivalul în fruntea evenimentelor de gen din România și nu numai”, se arată într-un comunicat al organizatorilor Top T.
Organizatorii festivalului sunt Asociația „Hair Redivivus”, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Buzău și al Consiliului Județean Buzău, iar sponsor principal este Constam SA. Impactul cultural pozitiv pe care festivalul Top T îl are nu doar la nivel local, ci și național, este recunoscut și de către Consiliul Județean Buzău, care s-a angajat să sprijine financiar organizarea acestuia și în anii următori.
„Festivalul «TOP T» este un eveniment emblematic pentru comunitatea buzoiană și reprezintă, în același timp, cu mândrie imaginea culturii locale în țară și în străinătate. Demersul inițiat de autoritatea publică județeană de a deveni coorganizator al acestei manifestări culturale, inclusiv în anii următori, reprezintă o contribuție instituțională la menținerea în peisajul cultural a unor evenimente cu mare impact la tineri. Precizăm că și în anii anteriori, Consiliul Județean Buzău a avut această calitate de coorganizator al Festivalului, ultima participare fiind în anul 2019 când s-a alocat suma de 20.000 lei (ediția nr. 32)”, transmite Consiliul Județean.
Top T este cel mai vechi festival de muzică rock din România având 33 de ediții începând cu anul 1983. De-a lungul, anilor festivalul a găzduit pe scenă cei mai importanți artiști români de gen și a constituit o rampă de lansare pentru multe nume ajunse în fruntea muzicii rock din România. În același timp, Top T a oferit spațiu pentru formații din Bulgaria, Ungaria, Austria, Grecia, Polonia, Franța, SUA, Suedia. Potrivit organizatorilor, Top T a bifat numeroase premiere în peisajul muzicii rock, fiind primul festival rock postdecembrist care a promovat prin concurs tinere talente locale și naționale încă din 1990 și primul festival rock promovat cu pachete promoționale la nivel profesionist (afiș, program de sală, ecusoane personalizate etc.) încă din 1994. Totodată, Top T este primul festival înregistrat „live” pe casetă audio în 1996, primul festival rock underground cu participare internațională semnificativă și primul festival rock despre care s-a scris o carte, în 2017.



