Toamna Buzoiană, trei zile de sărbătoare a tradițiilor, gusturilor autentice și muzicii populare

Ajuns la cea de-a XIX-a ediție, Târgul Toamnei de la Buzău și-a câștigat un loc aparte în viața comunității, devenind o punte între trecut și prezent, între gusturile autentice ale pământului și vibrația contemporană a tradițiilor locale.
Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii sunt invitați să redescopere esența gastronomiei buzoiene și meșteșuguri unice. Dulcețuri și gemuri pline de arome, legume atent selecționate, condimente, dar și delicii tradiționale precum pastrama de oaie, cârnații de Pleșcoi sau micii rumeniți își vor găsi locul în cămara vizitatorilor. La toate acestea se adaugă mustul proaspăt, simbol al bogăției podgoriilor buzoiene.
Evenimentul nu se rezumă doar la oferta gastronomică, ci aduce și un program artistic de excepție, prezentat de Karla Lucută Răducea și Mădălina Manolache, în fiecare seară de la ora 17.30.
Program artistic:
- Vineri, 19 septembrie: Daria Mușat, Mihai Moglan, Ilie Caraș, „Nemuritoarele”, Cristina Maria Nicolae, Mario Buzoianu, Taraful de la Vărbilău.
- Sâmbătă, 20 septembrie: Maria Ichim, Ansamblul „Drăgăicuțele”, Ansamblul „Cetina”, Andante Star, Vlad Pascu, Teodora Bîrsan, Orchestra „Hora Basarabiei”.
- Duminică, 21 septembrie: Alexia Tarcoci, Robert Daniel Vlad, Ansamblul „Siriașul”, Ansamblul „Drăgaica”, Diana Ioniță, Simona Manolache, „Nemuritorii”, Taraful Iancu Jianu.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Buzău, în parteneriat cu Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman (CCAM), Direcția Județeană Agricolă Buzău și SC Piețe, Târguri și Oboare Buzău.



