
Disputată în weekend, etapa a 11-a a play-off-ului pentru promovare din Divizia A de handbal feminin a consfințit promovarea echipei CSJ Prahova Ploiești în primul eșalon. Echipa pregătită de Adrian Chiruț a câștigat cu 38-27 la Sfântu Gheorghe și are 10 puncte avans față de ocupanta locului al treilea, cu trei etape înainte de finalul campionatului. La echipa din Ploiești au evoluat și câteva foste jucătoare ale Gloriei, unele transferate în iarnă, după desființare, plus fostul căpitan, Carmen Stoleru, sportivă care plecase de la Buzău acum două sezoane.
Alexandra Zimny, Mădălina Zamfirescu, Andreea Coman și Andra Buzoianu sunt handbalistele care compun contingentul „buzoian”, un element care ar putea reprezenta pentru nostalgici motivul navetei în weekendurile stagiunii viitoare. Cel mai probabil, cum CSJ Prahova are un obiectiv modest, salvarea de la retrogradare, toate cele amintite mai sus vor evolua pentru Ploiești și din toamnă. Asta dacă nu cumva vor fi ofertate de echipe mai bune.
CSJ Prahova a mers ceas cu Adrian Chiruț la timonă, fiind cea mai bună echipă a ligii secunde, astfel că era privită ca și promovată încă din ianuarie. În perioada următoare, vom ști dacă clubul ploieștean se va putea ridica la standardele primei ligi, de la buget până la structuri, resurse, exigențe, însă indiferent de rezultatele din primul an pe prima scenă, Ploieștiul va fi, foarte probabil, noua echipă de suflet a buzoienilor. Alături de Brăila, club care vine la noi în urbe să-și dispute meciurile europene.



