Politic

Țepeluș: Educația financiară, competență-cheie pentru elevi

Propunerea legislativă prin care educația financiară devine competență-cheie în formarea elevilor a fost adoptată și de Senat. Proiectul – printre ai cărui inițiatori se numără trei parlamentari social-democrați de Buzău, Laurențiu Țepeluș, Romeo Lungu și Andi Cristea – propune deprinderea încă din școală a unor elemente de bază despre pornirea unei afaceri, diferențele dintre venit și profit sau implicațiile investițiilor la bursă, identificarea circuitului banilor în economie și a costurilor unor tranzacții financiare, se arată într-un comunicat de presă al deputatului Laurențiu Țepeluș.

„În contextul unei societăți în care tranzacțiile financiare, indiferent de profilul acestora, reprezintă un element important în viața de zi cu zi este necesară înzestrarea copiilor cu abilități care să le permită să gestioneze viața de adult cât mai bine și mai corect din punct de vedere economic. La actualizarea curriculumului, Ministerul Educației va trebui să aibă în vedere și aceste noțiuni de educație financiară”, spune deputatul social-democrat de Buzău Laurențiu Țepeluș

Conform acestuia, pe parcursul parlamentar, proiectul de act normativ a fost amendat pentru a cuprinde și educația juridică în competențele-cheie. Senatul, cameră decizională, a votat proiectul cu 126 de voturi pentru și o singură abținere, după ce în plenul Camerei Deputaților a primit, în septembrie, 283 de voturi pentru și o abținere, fapt care arată cât de importantă este considerată educația financiară. Propunerea le­gislativă va fi trimisă la promulgare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker