Cultură

Teodor Baconschi, la Buzău: „Avem o groază de celebrități și prea puține modele”

Scriitor și diplomat de carieră, Teodor Baconschi, fost ambasador la Vatican, a fost present la Buzău, joi, 29 octombrie, pentru a-și lansa volumul „Averea bunei educații”. Evenimentul a fost găzduit la Catedrala Arhiepiscopală în prezența ÎPS Ciprian și a consilierilor și inspectorilor eparhiali, reprezentanților Inspectoratelor Școlare Județene din Buzău și Vrancea, preoți, cadre didactice, elevi, dar și alți invitați.

Baconschi a vorbit des­pre dezvoltarea haotică a școlii și despre formele fără fond, destul de frecvent întâlnite astăzi.

„Cu <Wikipedia> nu mai am nevoie de discernământ, nici de profesori, nici de modele”  

„Viața viitorului elev e mult mai complicată în ziua de astăzi, deși încurajată de mijloacele de cunoaștere fără egal în istoria omenirii. Elevul – viitorul profesionist al unui domeniu sau al altuia – este, ca noi toți, prizonierul unei lumi tot mai complexe, pe care o înțelegem tot mai greu și în care se și fac confuzii ­pe­riculoase, de exemplu între notorietate și prestigiu. Cu <Wikipedia> nu mai am nevoie de discernământ, nici de profesori, nici de modele, nici de dascăli, nici de catedre, pentru că, până la urmă, la un click distanță, pot să am acces la orice informație. În felul acesta, ierarhiile cunoaș­terii au fost nu doar erodate, ci de-a dreptul puse în discuție și atacate. (…) Nimeni în istorie nu a devenit un om de cultură creativ, fertil, fără un efort îndelungat, sistematic organizat, în care totul contează, de la disciplina în raport cu timpul, până la orientarea studiilor, o agendă de priorități, simțul acesta selectiv care te ajută să nu pierzi vremea, să pui accentele corect, să conlucrezi cu cine trebuie și să-ți identifici modelele. Trebuie să admitem că avem o groază de celebrități și prea puține modele”, a declarant Teodor Baconschi citat de arhiepiscopiabzvn.ro.

Teodor Baconschi este doctor în Antropologie religioasă și Istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris IV- Sorbonne și absolvent post-doctoral al New Europe College (București). Scriitor și diplomat de carieră (cu gradul de ambasador), a condus, succesiv, ambasadele României de la Sfântul Scaun, din Portugalia și Franța, iar între anii 2009-2012 a fost ministru de Externe.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker