Sport

Szocs și Ionescu s-au oprit în semifinale

Bronz pentru România la Doha

Prima medalie tricoloră la WTT Star Contender Doha a venit în proba de dublu mixt. Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu s-au numărat printre câștigătorii din Quatar, după câteva partide disputate împotriva celor mai puternice perechi de dublu mixt din concurs.

Seria victoriilor s-a oprit în semifinala în care perechea de dublu mixt a României a ajuns după victoriile cu Yiu Kwan To/NG Wing Lam (Hong Kong) 3-2 (11-13, 11-4, 7-11, 11-7, 11-4) și cu perechea vicecampioană mondială en titre, Tomokazu Harimoto/Hina Hayata (Japonia) 3-2 (6-11, 11-6, 8-11, 11-7, 11-8). Locul al treilea pe podium a fost stabilit după provocarea din penultimul act, în fața chinezilor Lin Shidong și Kuai Man, medaliații cu bronz mondial la Durban, în 2023. Tricolorii au cedat meciul, scor 0-3 (6-11, 9-11, 3-11).

Turneul de la Doha tinde să devină unul dintre cele mai importante în cadrul calendarului competițional internațional, grație condițiilor excelente de concurs, dar și a premiilor în bani generoase, tipice, de altfel, în țările arabe. Tot mai mulți sportivi titrați dau curs openului qatarez, dovadă fiind prezența elitei tenisului de masă, la ediția în curs.

Pentru Ovidiu Ionescu, 2024 este un an cât se poate de important, buzoianul vizând Jocurile Olimpice de la Paris, acolo unde România are, cel puțin teoretic, șansele la o medalie obținută de tenisul de masă. Titlul European obținut de echipa feminină în vară, dar și alte rezultate bune, unele obținute de Eduard Ionescu, ne dau speranța că România ar putea sparge blocada asiatică, la festivalul parizian.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker