Sport

Suspendare drastică pentru căpitanul lui FC Buzău! Când va reveni Cristi Ciobanu pe teren

Căpitanul lui FC Buzău va mai juca din nou fotbal abia în primăvară, în ulti­mul meci din sezonul regulat! Eliminat în minutul 29 al meciului de la Timișoara, cu Ripensia, pentru lovirea violentă, cu cotul, fără minge, a unui adversar – cu arcada spartă, Răzvan Murariu a avut nevoie de îngrijiri medicale și nu a mai putut continua partida -, Cristian Ciobanu a fost pedepsit drastic de Comisia de Competiții și Disciplină a FRF.

Federalii au judecat cazul pe baza articolului 63 din Regulamentul Disciplinar, iar fapta a fost încadrată la comportament violent și vătămarea fizică gravă a adversarului, iar verdictul a fost clar: suspendare pe 6 etape și 2.000 de lei amendă! Ciobanu și-a ispășit deja o etapă de suspendare în meciul cu Unirea Dej, iar Cristi Pustai nu se va mai putea baza pe el în partidele cu CSC Șelimbăr (d), FC Brașov (a), Steaua București (d), ultimele din acest an, Astra Giurgiu (a) și Petrolul Ploiești (d), primele două din 2022.

Astfel, Ciobanu va fi eligibil din nou la jumătatea lunii martie, în ultimul meci din sezonul regulat, cel din Crâng, împotriva Concordiei Chiajna. Ciobanu a evoluat, ca titular, în toate partidele din campionat și a marcat până acum șase goluri.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker