Actualitate

FOTO / VIDEO | Surpriză în ajun de Moș Nicolae pentru fetița din Bisoca pierdută pe munte și găsită teafără după 14 ore de căutări

Nicoleta, fetița din Bisoca, satul Recea, care în luna septembrie a plecat spre bunicul ei aflat la cosit dar s-a pierdut pe drum, fiind găsită după 14 ore de căutări, a primit, joi, cadouri și un tort din partea polițiștilor implicați în misiunea de căutare.
„O mai ştiţi pe Nicoleta?….Astăzi (joi, 5 decembrie, n.r.) am revăzut-o noi, doar câţiva dintre poliţiştii care în seara zilei 13 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, au fost alertaţi de către părinţi, după ce fetiţa nu a mai revenit la domiciliu, deşi plecase în împrejurimi. După o noapte de căutări, a doua zi dimineaţă, în jurul orei 11.00, fetiţa a fost găsită de către poliţişti şi scoasă din <Cuibul urşilor>, aşa cum numesc localnicii zona în care Nicoleta a stat peste noapte”, arată IJP Buzău.
Fetița a primit daruri și un tort din partea oamenilor legii, care i-au cântat și „La mulți ani!” pentru că în noiembrie a împlinit 9 ani.

Ne-a bucurat revederea, iar din discuţiile purtate ne-am dat seama că nu a mai uitat drumul către casă, unde o aşteaptă părinţii şi ceilalţi şase fraţi. Ne-au întâmpinat cu toţii, sfioşi, dar cu ochii plini de bucurie la vederea darurilor, achiziţionate cu suflet de poliţişti şi oferite chiar de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău”, au mai transmis reprezentanții Poliției Buzău.

Pe 13 septembrie, Nicoleta Ploscaru, o copilă de opt ani și zece luni din satul Recea, comuna Bisoca, a plecat de acasă spre tatăl ei, aflat la coasă pe un deal situat la circa 200 de metri de casă. Bărbatul le-a spus polițiștilor că a trimis-o pe fiica sa înapoi acasă. Nu a mai intrat însă în curte, ci a pornit spre bunicul ei, care cosea la o distanță de 500 de metri de locuință. Bunica ar fi zărit-o și a întrebat-o unde merge, iar fetița i-a răspuns că se duce către bunicul ei. Este momentul din care nimeni nu a mai știut ceva de copila de 8 ani. Abia spre prânz, cu ajutorul unui elicopter al MAI, Nicoleta a fost găsită, la circa 6 kilometri de casă, după 14 ore de căutări. Cu sprijinul colegilor și a unui localnic aflat la sol, copilotul elicopterului a reușit s o identifice pe copilă după culoarea hainelor cu care era îmbrăcată. 200 de oameni sunt fericiţi că după 14 ore de căutări neoprite copila a fost găsită teafără. Nicoleta a fost preluată de poliţistul Marin Cristian pentru a o readuce acasă.

Soții Ploscaru au șapte copii, patru fete și trei băieți. Nicoleta este cea mai mare dintre fete.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker