Administrație

Sumă excepţională repartizată Buzăului de Ministerul Dezvoltării

Zece dintre comunele buzoiene care au aplicat pe proiecte de investiţii pentru aducţiuni de gaze naturale şi construirea de reţele locale pentru distribuţie sunt în polle-position, pentru perioada următoare, în ce priveşte acordarea finanţărilor. Anunţul a fost făcut de Alexandru Stoica, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, prezent la festivitatea de recepţie a lucrărilor pentru realizarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale în comuna Mărăcineni.

Buzoianul Alexandru Stoica, secretar de stat cu rang de ministru, a amintit că în anul care tocmai se încheie a reuşit, cu concursul primarilor buzoieni, să transfere zece finanţări, de la bugetul de stat pe fonduri europene, pentru investiţii în extinderi sau amenajări integrale de reţele de distribuţie a gazelor naturale, proiectul de la Mărăcineni fiind una dintre reuşite.

Momentul deschiderii spre investiţii pe domeniul reţelelor de distribuţie a gazelor naturale în România se regăseşte în perioada mandatului 2016-2020, mai exact în anul 2019, când Guvernul social-democrat condus de Viorica Dăncilă a trimis spre promulgare preşedintelui Klaus Johannis noua Lege a Gazelor Naturale în România. Demersul presupunea adoptarea unor termeni în consens cu politicile pe domeniu la nivel de Uniune Europeană. Totodată, s-a creat perspectiva aplicării pe programe cu finanţare europeană, ceea ce oferea un grad mai mare de siguranţă în ce priveşte ritmicitatea decontărilor. Buzăul este unul dintre beneficiarii finanţărilor pe investiţii în reţele de aducţiune a gazelor naturale, mai ales că judeţul este şi producător de gaze naturale, dar este şi traversat de magistrale de transport, ceea ce reduce din costurile de investiţii.

Valea Slănicului este unul dintre primii beneficiari ai investiţiilor în proiecte de aducţiuni gaze naturale, patru comune fiind cu documentaţiile tehnice în faze avansate de evaluare. De altfel, o primă etapă, aducţiunea realizată de Trans Gaz, de la Verneşti şi executarea reţelei locale în comuna Mărăcineni, este finalizată. Cel târziu la jumătatea acestui an, va fi semnat contractul de execuţie a reţelei pentru aducţiunea gazelor naturale şi în comuna Săpoca, celelalte două UAT-uri – Cernăteşti şi Beceni fiind în pregătirea documentaţiilor. Pe de altă parte, Comuna Poşta Câlnău a primit acceptul la finanţare pentru construirea reţelei de distribuţie, urmând ca racordarea la sistem să se facă la punctul de distribuţie amenajat pe teritoriul comunei Mărăcineni. Cele trei comune – Vadu Paşii, Săgeata şi Robeasca(!) sunt „prinse” într-un alt proiect de investiţii, iar comuna Valea Râmnicului a obţinut finanţare pentru o extindere de reţea.

La evenimentul de recepţie a reţelei de distribuţie a gazelor naturale de la Mărăcineni, secretarul de stat Alexandru Stoica a anunţat că imediat după perioada Sărbătorilor de Iarnă vor începe lucrările pentru construirea reţelei de aducţiune a gazelor naturale şi în comuna Tisău. „200 de milioane de lei au fost alocate proiectelor de investiţii în reţele pentru aducţiuni de gaze naturale, în judeţul Buzău”, a concluzionat reprezentantul Ministerului Dezvoltării.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker