„Revoluţia română a început la Timişoara, scânteia fiind aprinsă de curajul unui om, reverendul Laszlo Tokes, un pastor al Bisericii Reformate (Calviniste)”. Mă scuzați, am o problemă cu această afirmație devenită sacrosantă în ceea ce privește declanșarea evenimentelor. Nu este intenția mea să neg rolul important pe care existența conflictului dintre autoritățile de la Timișoara (și, bineînţeles, Securitate) și pastorul Tokes l-a avut în aceea de a furniza catalizatorul exploziei populare.
Dar a aprins Laszlo Tokes Revoluția? Well, nu chiar. Vedeți voi, nouă ne plac un pic tușele groase, exagerările și cadrele eroice. Ceea ce dă bine când scrii propagandă, dar nu când scrii istorie. Istoria nefiind deloc albă sau neagră, ci mai degrabă gri.
Este interesantă pentru mine povestea asta. Cum s-a creat mitul unei revoluții începute de un etnic maghiar. Am studiat. Acum știu de unde vine. Este rădăcina și mama conspirațiilor.
Cine a facut-o? Păi Securitatea, normal. Securitatea a fost în decembrie 1989 furnizorul de expertiză. Securitatea a creat narativul în care toate celelalte instituții, toți factorii de decizie ai statului au citit evenimentele. Normal altfel. Cine era „organul de intelligence”? Cine avea informațiile și expertiza? Secu. Bun.
Mă amuză cum caută unii de nebuni arme și gloanțe speciale, care nu au existat decât în manipulările MApN, dar nu văd rolul real pe care l-a avut Securitatea în tot ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Securitatea a creat povestea în care și pentru care s-a murit în decembrie 1989. Ce altă vinovatie mai mare există? Cine este mai vinovat, dacă nu creatorul scenariului? Actorul care duce paharul otrăvit sau cel care a scris piesa? Ia mai cugetați voi un pic, măi băieți, înainte să faceți spumițe la gură despre cum apăr eu Securitatea. S-ar putea să iasă că, aruncând din incompetență și prostie teorii abracadabrante pe piață, voi să sustineți de fapt Securitatea. Ei? Pam-pam!
Dar să revin. Securitatea se uita la Tokes ca la un agent provocator (ba au mers mai departe și se chinuiau să strângă dovezi că era chiar un agent al organelor de informații mghiare) al Budapestei. Aveau dreptate? Da și nu. Noul guvern maghiar, care, apropo, nu mai era comunist, spre deosebire de al nostru, își asumase o linie naționalistă și începuse o campanie pentru sprijinirea drepturilor minorității maghiare din România. Cam ce face Orban, la un alt nivel evident, acum.
La București asta a sunat a „vor Ardealul înapoi”. S-au trezit toate spectrele iredentismului, care și așa erau la nivel roșu în regimul naționalist-comunist ceaușist. Ceaușescu a încercat să se înțeleagă cu guvernul de la Budapesta pe tema drepturilor minorității maghiare, dar discuțiile au eșuat. În schimb narativul „ungurii vor Ardealul” a devenit principala temă de analiză în cercurile puterii. Ideea era simplă. Rușii (Gorbaciov) au trădat socialismul, îi sprijină pe unguri, care vor Ardealul. Ne așteaptă catastrofa.
Securitatea era acolo să toarne gaz pe foc. Bineînțeles că Tokes e agent maghiar. Era? Cum am spus. Da și nu. Bineînțeles că Budapesta îl susținea pentru că Tokes adresa exact linia oficială. Tokes critica guvernul român, dar îl critica în ceea ce făcea împotriva minorității maghiare. Da, Tokes critica lipsa drepturilor, dar lipsa drepturilor maghiarilor. Da, Tokes critica sistematizarea satelor, dar doar pe ideea că este amenințată moștenirea culturală maghiară. Da, Tokes era un asset important pentru politica Budapestei. Era el un agent al serviciior maghiare? Nu. Dar nici nu era nevoie să fie. Budapesta îi asigura audiența, îl sprijinea, dar cam atât.
Asta a și fost greșeala Securității în decembrie 1989. Ea era pregătită pentru o acțiune provocatoare pe linia narativului pe care tot ea îl construise. Echo chamber, se zice astăzi. Mai simplu spus, Securitatea credea în propriile conspirații și era complet decuplată de realitate. La fel ca Ceaușescu, la fel ca toți de la București.
Tokes nu avea nicio intenție să fie catalizatorul vreunei revoluții. Una a românilor în totalitatea lor, cu atât mai puțin. Mărturie clară sunt ieșirile lui la fereastră și îndemnurile adresate celor care se strânseseră lângă locuința lui de a pleca acasă. Halal „scânteie”.
Nu. Revoluția de la Timișoara a fost începută spontan de oamenii adunați lângă locuința lui Tokes, dar care nu aveau absolut nimic de a face cu problemele lui Tokes. Ei aveau altă miza. Problemele lor erau cu regimul comunist și cu Ceaușescu, în întregime. Au profitat de o problemă pentru a crea problema lor. Dar nicio legătură între ele. Poate un scop comun cel mult. Simplu altfel.
Securitatea nu a înțeles niciodată ce s-a întâmplat de fapt la Timișoara și mă tem că unii nu au înțeles nici până în zilele noastre. Tocmai de aceea susțin cu tărie în continuare narativul creat de Securitate, care, normal, chiar și după 1990 a încercat să își justifice eșecul operativ de la Timișoara.
Asta e mama conspirațiilor pe 1989. Și unii încă o servesc cu garnitură.
