Alexandru PRIPON
O persoană publică a postat pe cea mai utilizată rețea socială un comentariu foarte interesant. Nici prea lung, nici jignitor de scurt, nici complicat, nici sec, nici strict la obiect, nici călător pe coclauri. Finalul, însă, era apoteotic: „Vrei să formulez altfel?” (sau ceva asemănător). După ceva timp, persoana respectivă a remarcat adaosul dubios, nu înainte ca o seamă de cititori să-și dea coate, hohotind. Deoarece, se pare, neatentul „scriitor” copiase în întregime textul pus la dispoziție, cu generozitate creativă, de A.I.
Este greu să deosebești scriitura cuiva de alcătuirea generată cu ajutorul inteligenței artificiale. Se spune că ar exista indicii, cum ar fi o formulare prea precisă, mecanică, impersonală, fără excese de epitete și comparații. Că exprimarea hipercorectă sau structurarea ușor școlărească (introducere-cuprins-încheiere) ar constitui niscai indicii. Realitatea este, însă, că inteligența artificială se (auto)dezvoltă, iar textele generate la comandă, pe baza unor parametri specificați din start ori adăugați ulterior, sunt din ce în ce mai… firești, astfel încât detectarea să devină o strădanie cu rezultat incert.
Nu vreau să spun nici că detest moda actuală, a trecerii mai tuturor năzbâtiilor prin filtrul A.I. (folosesc termenul parvenit prin filiera occidentală – artificial intelligence), nici că îmi este dragă. Asistăm la o modificare a paradigmei care ne-a surprins ușor nepregătiți și care se impune ca urmare a intrării (cu aspect de invazie) în uz. Poate tocmai cvasiacuratețea unor formulări și, mai ales, a unor informații este cea care ne va determina, într-un viitor tare apropiat, să adoptăm multe dintre beneficiile reale oferite de inteligența artificială, numai că se impune o reținere. O reținere constructivă și, în egală măsură, legată de păstrarea propriei identități.
Gândind la fel și vorbind identic, ne aliniem, fără noimă, în acel șir indian al mulțimii impersonale, docile. Devenim leneși în plămădirea ideilor și în exprimarea lor. Primim și oferim de-a gata, fără a accepta neapărat extirparea intelectului, cât estomparea acestuia, până la atrofiere. Iar efectul ajutorului primit grație tehnologiei depășește în gravitate multe piedici naturale așezate în calea înțelepciunii umane.
Îmi amintesc de primele reacții ușor mânioase la adresa motoarelor de căutare și a celor care le utilizau. Zile întregi de scormonit prin biblioteci echivalau cu minute de întrebări bine formulate, urmate de pagini web care, sortate corespunzător, cuprindeau mai toate informațiile necesare unei cercetări amănunțite. Internetul „ascunde” la vedere volume scanate și recenzii bine lucrate, articole de presă și texte științifice, imagini și videoclipuri, cam tot ce trebuie și multe detalii în plus. Important este să le trecem prin filtrul propriei gândiri, să eliminăm informațiile neconforme, simplu și eficient. În ce măsură este cercetarea (parțială ori integrală) prin vastul hățiș web inferioară culegerii datelor din arhive și biblioteci? Nu aș risca un răspuns, mai cu seamă că am practicat – și practic – ambele metode de căutare a informațiilor, în diverse domenii, iar acțiunile respective le pot numi tot studiu.
Odată cu apariția și dezvoltarea instrumentelor cunoscute, generic, ca A.I., cel mai adesea gratuite, căutarea materialelor necesare documentării a intrat într-o nouă eră. Dacă rezultatele puse la dispoziție de search engines (motoarele de căutare) presupuneau sortare, învățare, efort, rezultatele oferite de inteligența artificială sunt, cumva, „mură-n gură”. Algoritmul menit simulării funcțiilor cognitive umane colectează date, identifică tipare și formulează răspunsuri extrem de rapid, făcând (aparent) inutilă cercetarea personală. Până acum ceva vreme, pentru a descifra, de exemplu, un mesaj de eroare al unui server cu probleme, trebuia să căutăm, utilizând termeni preciși, ca să nu primim rezultate eronate, apoi să intrăm pe site-uri și forumuri potențial periculoase ori lipsite de relevanță, să filtrăm zeci de informații neconcludente, apoi să admitem că ne-am făcut o idee despre situația respectivă, fără ca asta să ne ajute extrem de mult. Astăzi, aplicația prin care contactăm A.I. structurează școlărește – cum spuneam –, dar logic și pe înțelesul oricui, informațiile necesare. Ba chiar se oferă să identifice soluții specifice dificultăților pe care le întâmpinăm. Este, așadar, un progres remarcabil și un sprijin real.
Pe de altă parte, prin scormonirea internetului și descoperirea informațiilor necesare, studiam, ne străduiam să introducem datele obținute în texte muncite, ne asumam și meritele, și erorile… Inteligența artificială ne pune la dispoziție informațiile sub forma unor formulări binișor spre foarte bine alcătuite, care parcă ne roagă să le utilizăm integral, fără să mai implicăm propria minte în cadrul acestui proces. Mai mult, dacă îi cerem, A.I. alcătuiește un eseu în care apar datele respective, eseu pe care îl poate îmbunătăți după cum poftim, fie sub forma unui text sprințar, specific presei sau literaturii, fie sub aspectul unei comunicări științifice. Iar contribuția noastră constă în apăsarea câtorva taste, copiere, lipire și salvare, sub numele nostru.
Iată, unii încropesc mici comunicate, menite rețelelor sociale, cu ajutorul inteligenței artificiale, ceea ce trebuie să ne pună pe gânduri. Cumva, prea mult ajutor se transformă într-un „cumplit meșteșug de tâmpenie” (vorba lui Creangă), atâta timp cât ne conservăm și energia, și intelectul pentru orice altceva sau, mai degrabă, pentru mai nimic.
Știu, am vorbit și voi mai vorbi – vă promit! – multă vreme despre efectele inteligenței artificiale asupra celei umane, propriu-zise. Nu voi contesta niciodată reala valoare a informațiilor precise, după cum nu voi susține vreodată ideile pastișate, cu tot cu formulări, din orice sursă. Mi-aș dori, însă, ca lumea în care trăim să nu fie uniformizată și aplatizată intelectual, ca urmare a folosirii, de către toți, a acelorași noțiuni și acelorași cuvinte, primite, emise și traduse corespunzător, dacă mai este nevoie, de o gândire unică, rezidentă în servere. Cam din acest unghi ar trebui privite avertismentele filmelor S.F. în legătură cu „invazia” roboților și tentativele expansioniste ale unei A.S.I. (superinteligență artificială), care să învingă, până la împingerea în caducitate, intelectul uman. Cât despre utilizarea ocazională, menită cercetării, studiului, cred că este foarte potrivit un îndemn născut pe meleaguri anglo-saxone: use it, but don’t abuse it (folosiți, dar nu abuzați). Până la urmă, de noi depinde cine suntem și ce vom deveni, fie și sub zodia A.I.
