Sport

Stop joc după 11 etape! FC Buzău, emoții pentru play-off

CSC Șelimbăr – FC Buzău 2-1 (0-1)

CSC Șelimbăr este echipa care a reușit să producă celor de la FC Buzău primul eșec după o serie impresionantă de 11 etape fără înfrângere (șapte victorii și patru remize)! Duminică, într-un meci din etapa a 14-a a eșalonului secund, echipa buzoiană a fost învinsă, în deplasarea de la Avrig, de nou promovata CSC Șelimbăr. Formația din Crâng a deschis scorul în minutul 15, prin golgeterul campionatului, Adrian Chică-Roșă. Au urmat momente de panică în tabăra buzoiană, după ce malianul Modibo Keita, la primul meci oficial, a avut nevoie de intervenția Ambulanței după un contact dur cu un adversar. Faze incredibile, apoi, cu centralul George Roman din Timișoara în prim plan, cu șapte minute înainte de finalul primei reprize. La un fault comis în afara careului de portarul Relu Stoian, centralul a dictat penalty pentru Șelimbăr și doar cartonaș galben pentru buzoian, deși decizia corectă ar fi fost eliminare pentru portarul Buzăului și lovitură liberă directă pentru gazde! Penalty-ul a fost ­executat de Alexandru Curtean, mult peste poartă, iar oaspeții au intrat la pauză cu avantaj minim, 1-0. Sibienii au reușit ega­larea în minutul 58, când Daniel Tătar a executat perfect, direct la vinclu, o lovitură liberă din marginea careului. Va fi și mai rău pentru buzoieni 12 minute mai târziu, când Bogdan Vișa a trimis în plasă din apro­piere. Scor final, 2-1, iar FC Buzău, locul 5 momentan, își simte tot mai vânată poziția de play-off, cu cinci etape înaintea finalului sezonului regulat. În urmă­toarea etapă, băieții lui Cristi Pustai vor juca în Crâng, cu FC Brașov, joi, de la ora 17.00, în des­chiderea rundei a 15-a.

CSC Șelimbăr: R. Gal – Al. Vodă, Natea, Biatoumoussoka (32 Vișa), D. Tătar – Cărăruș, Curtean – Vecerdea (46 Al. Luca), Ciocâlteu, Yameogo (66 Monea) – Ad. Cîrstean (75 T. Suciu). Antrenor: Eugen Beza

FC Buzău: R. Stoian  – Oteliță, Vîrtej, Wiktorski, T. Oltean – Gaitan, Cârstocea – Al. Munteanu (63 Ghinga), Ekollo (63 Pațurcă), M. Keita (24 A. Manea; 77 Kanda) – Chică-Roșă. Antrenor: Cristian Pustai

– Au marcat: D. Tătar 58, Vișa 70 – Chică-Roșă 15

– Arbitru: George Roman (Timișoara)

Aglomerație în zona de play-off

Cel puțin patru echipe sunt, în continuare, în cărți pentru una dintre pozițiile de play-off în eșalonul secund. Csikszereda Miercurea Ciuc și Metaloglobus au 22 de puncte, cu trei mai puține decât FC Buzău, iar, pe lângă Unirea Slobozia (20 de puncte), în cărți a intrat, puternic, și CSC Șelimbăr, 21 de puncte după victoria de duminică împotriva buzoienilor. Cel puțin la nivel declarativ, însă, sibienii nu se gândesc atât de departe, cu toate că în joc mai sunt 15 puncte, în cele cinci etape care au mai rămas din sezonul regulat. ,,Noi ne gândim, chiar dacă poate pare o mentalitate fixă, să luăm fiecare meci în parte. Important e să facem puncte față de urmăritoare, pentru că este un campionat cu un format foarte ciudat. Oricând poți să legi două victorii și să fii sus sau să legi două înfrângeri și să fii jos. Se vor împărți în play-out grupele și atunci totul e risc. Și e foarte bine să ai cât mai multe puncte, pentru că ele îți aduc liniște, aduc bani. Luăm fiecare meci în parte, nu ne facem planuri și vedem ce va fi mai încolo”, a spus antre­norul sibienilor, Eugen Beza, la finalul meciului cu FC Buzău.

Liga a 2-a – Etapa a 14-a

  • Petrolul Ploiești – Concordia Chiajna 1-0
  • Dunărea Călărași – Viitorul Tg. Jiu 0-2
  • Dacia Brăila – Csikszereda Miercurea Ciuc 1-5
  • Unirea Slobozia – Me­taloglobus București 1-1
  • Ripensia Timișoara – Politehnica Iași 0-0
  • Unirea Dej – Unirea Constanța 2-1
  • FC Brașov – Politehnica Timișoara 0-1
  • CSC Șelimbăr – FC Buzău 2-1
  • Astra Giurgiu – Hermannstadt 0-5
  • Steaua București – Universitatea Cluj – azi, ora 17.00

Clasament

  1. PETROLUL 39 p.
  2. Hermannstadt 31 p.
  3. U Cluj 30 p.
  4. Chiajna 30 p.
  5. FC Buzău 25 p.
  6. Steaua 25 p.
  7. Csikszereda 22 p.
  8. Metaloglobus 22 p.
  9. Șelimbăr 21 p.
  10. Slobozia 20 p.
  11. Poli Iași 19 p.
  12. Unirea Dej 18 p.
  13. Ripensia 18 p.
  14. Viitorul Tg. Jiu 17 p.
  15. Timișoara 14 p.
  16. FC Brașov 9 p.
  17. Constanța 7 p.
  18. Călărași 3 p.
  19. Astra 2 p.
  20. Dacia Brăila 2 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker