Economic

Start în campania de depunere a Cererilor Unice de Plată la APIA

Începând cu data de 1 martie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Buzău demarează campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2019.

Pentru a evita aglomerația din anii precedenți, APIA Buzău îi invită pe fermieri să depună Cererea Unică de Plată pentru 2019 în termenele stabilite. Ca și în anii anteriori, APIA solicită fermierilor să respecte pe cât posibil termenele pentru depunerea cererilor, pentru a se evita aglomerarea. „Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Ce­rerilor în campania 2019, rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite”, transmit reprezentanții APIA Buzău.

Cererile pot fi depuse de fermieri până la data de 15 mai 2019, la Centrul județean APIA. Fiecare fermier trebuie să depună o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă aceștia utilizează suprafețe de teren în diferite localități sau în alte județe. Cererile se vor depune la Centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafață mai mare de 50 hectare teren agricol, și la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafață mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Declarația de suprafață se depune electronic

„În campania 2019, completarea declarației de su­prafață se realizează electro­nic, folosind aplicația  IPA – Online la adresa: http:/ lpis.apia.org.ro/. Finalizarea și închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezența funcționarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia și a mesajelor din controlul parcelelor digitizate și corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.  Același principiu se aplică și pentru fermierii crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic”, mai transmit reprezentanții APIA.

Ca și în anii precedenți, pentru a beneficia de subvenții, solicitanții, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, trebuie să prezinte adeverința eliberată de către unitățile administrativ-teritoriale, conform înscrierilor din registrul agricol.

La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker