Alexandru PRIPON
Am descoperit, în copilărie, secretul unei vieți frumoase: lectura. Cărțile din biblioteca părinților și a bunicilor au început, încet, să-și dezvăluie tainele, ascunse până atunci între coperte mai mult ori mai puțin atrăgătoare și în spatele unor titluri care păreau stranii, adesea. Cuvintele măiestrit potrivite au devenit parte din mine, după cum momentele zugrăvite în volume au devenit parte din viața mea. Mi s-au deschis ochii către cunoaștere și, mai important, către acea minunată lume a metaforelor pe care, odată ce ai cunoscut-o, măcar puțin, nu o vei mai putea părăsi vreodată. Și am iubit, de atunci, lectura, am îmbrățișat literatura, am devenit eu citind și căutând să înțeleg surâsul misterios al împlinirii dezvăluit în fiecare carte.
Îmi amintesc de Basmele lui Wilhelm Hauff și de faptul că mi-au modificat percepția asupra povestirilor pentru copii. Complexe și rafinate, istorisirile lui Hauff continuă, completează și rafinează universul dulce-misterios al celor O mie și una de nopți, căruia îi adaugă alte și alte „condimente”, specifice unor tărâmuri asemănătoare sau diferite, lăsând în sufletul cititorului bucurie. Bucurie și dor de cunoaștere – rețeta fără greș a existenței fericite în această lume.
Am regăsit pretextul firesc-străveziu și aparența necomplicată a pasului domol printre povești atunci când am citit volumul doamnei Gina Agapie, Ochelari pentru văzut minuni (Editura Serafica, Roman, 2025), dedicat copiilor și prilejului de a dobândi înțelepciunea prin intermediul unor istorisiri cu tâlc. Recunosc, am pornit la drumul lecturii cu acea prea puțină tragere de inimă specifică adultului așezat în fața poveștilor, pe un scaun mic și cu nesfârșitele griji de „om mare”, care ne împiedică să mai accesăm acel colț de suflet unde au supraviețuit candoarea și foamea de a găsi, într-un text, deznodământul. Însă, pe măsură ce am răsfoit mai departe paginile cărții, am descoperit un loc ieșit din comun, o insulă de cuvinte simple și idei complexe înconjurată de marea învolburată a vieții pe care o trăim până la deplina secare a frumosului și binelui din noi.
Cheia înțelegerii depline a rosturilor din volum – ca un scurt, cuprinzător ghid de supraviețuire sufletească – se găsește în chiar cuvintele autoarei: „Cititorule, pune-ți și tu ochelarii de văzut minunile dumnezeiești. Ridică-ți ochii spre bolta senină, iar când sufletul ți-e tulburat, aleargă la Domnul!”. Iar odată ce îți asumi, curajos, riscul de a percepe devenirea cu ochi de copil și minte de adult, zdruncinând, cumva, truismele, silogismele și sofismele sădite în sine pe parcursul unei vieți de om, atunci povestirile pline de învățături devin o parte din tine, întărindu-ți convingeri sau lămurind dileme cu forța pe care doar metafora echilibrată, simplă, aproape explicită o poate avea.
Nu sunt (doar) povestiri cu tentă religioasă. Cuprind îndrăzneț aspecte din viață și le canalizează pe o cărare aparte, cu aspect parcă rupt din peisajele biblice vechi-testamentare. Deslușesc atent cumpene existențiale și le poartă către orizonturile credinței, zugrăvite pe înțelesul copiilor. Clădesc înțelepciune și o fortifică, precaut, dincolo de țărmurile gândului perisabil, vasal nimicniciei. Poate nepurtând mereu platoșa acurateții doctrinare, ci îmbrăcând mai larga licență poetică a interpretării personale, povestirile citite cu Ochelari pentru văzut minuni întocmesc o lume, perfectibilă, firește, pe care am fi pregătiți să o lăsăm moștenire fiilor și fiicelor noastre, o lume mult mai simplă, sub un soare care strălucește, nu adâncește negura.
Înlumit cu delicatețe, fiorul divin își găsește locul în sufletul copiilor, pregătindu-i pe aceștia pentru un parcurs complicat (deși atât de simplu și firesc): al îndumnezeirii. De aceea, îl găsim în volum pe îngerașul care „își țesea în tăcere o mantie diafană” la acea „mașină mare de țesut” din cer. Îl admirăm pe grădinarul care a învățat „să Îi dăruiască lui Dumnezeu florile postului și ale rugăciunii” și care, amenințat de răutatea omenească, a fost „răpit” într-un „car tras de îngeri. A zburat el în depărtarea zărilor, până în lăcașurile cerești, unde a văzut oștirile Domnului și râvna Mântuitorului Iisus Hristos care s-a jertfit pentru păcatele lumii”. O privim cu întristare mirată pe Elena, căreia „un înger a coborât ușor din văzduh și i-a șoptit ceva (…) la urechea inimii”, iar apoi Însuși Dumnezeu i-a spus că fiica ei, „cu sufletul strălucitor ca luceafărul dimineții, a fost înălțată la ceruri, pentru a constitui ceata drepților”. Cartea, aș spune, este o alcătuire de momente ale vieții, privite într-o cu totul altă lumină și descrise apoi pentru a oferi o cu totul altă înțelegere asupra existenței. Și, astfel, povestirile devin potrivite pentru o lectură serioasă, aprofundată, destinată, în egală măsură, celor mici și celor mari, deoarece „ochelarii” propuși ne ajută să zărim sacrul, minunea, bucuria din viața noastră, nu doar strâmtele împrejurimi cotidiene.
Am alcătuit, până în prezent, cuvinte introductive la câteva dintre cele 34 de volume ale autoarei Gina Agapie, profesor cu har, poet și prozator, săditor de frumos în sufletele elevilor de toate vârstele. M-a onorat, de fiecare dată, îndemnul de a redacta aceste texte și m-am străduit să deslușesc, nu să narez mesajul încifrat în versuri sau proză, lăsându-i cititorului intactă fericirea de a citi, a gândi și a înțelege. Îi mulțumesc pentru rodnica activitate literară, menită să zidească rosturi divine într-o lume gârbovită de șabloane profane, să împlinească, nu să fragmenteze înțelesurile călăuzitoare!
Vă mulțumesc și dumneavoastră, cititorilor acestor rânduri, îndemnându-vă, ca întotdeauna, să nu vă opriți doar asupra vorbelor înainte, ci să lecturați cartea, să îmbrățișați metafora și să găzduiți în suflete gândul cel bun, ca început al faptei binecuvântate. După cum ne spune și autoarea, „în cufărul pe care tocmai l-ați deschis, veți găsi câte o pereche de ochelari cu care veți putea vedea iubirea cerească și minunile dumnezeiești”. Iar atunci când privirea ne este încețoșată de falsele sclipiri ale cotidianului, obosită de nălucirea primprejur a atâtor nimicuri, ne-ar fi atât de utili acești ochelari, spre a reînvăța să vedem, să știm, să fim…
