Actualitate

Șofer Trans Bus strivit între două autobuze

Accident stupid, luni dimineață, în curtea operatorului municipal de transport călători Trans Bus. Un șofer care tocmai pleca în cursă a oprit autobuzul pentru a-și ajuta un coleg care efectua o intervenție simplă la mașina pe care urma să o scoată pe traseu. Primul a uitat să scoată autobuzul din viteză și să tragă frâna de mână, astfel că a fost strivit între cele două mașini.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean, unde bărbatul de 56 de ani a ajuns în stop cardio-respirator. „La sosirea în secția UPU-SMURD, s-au continuat manevre avansate de resuscitare, însă fără succes, ulterior declarându-se decesul bărbatului”, după cum a comunicat Adriana Bunilă, purtătorul de cuvânt al unității spitalicești.

Vezi AICI comunicatul de presă al Trans Bus

Articole similare