Şlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Victor Munteanu
Victor Munteanu este poet, jurnalist, animator cultural şi om de presă de mare anvergură, născut la data de 29 ianuarie 1954 în localitatea Băluşeşti, lângă Roman (jud. Neamţ). Este licenţiat în Drept, mai precis în jurisprudenţă, şi de foarte mulţi ani locuieşte în Bacău.
A debutat cu poezie în anul 1981 în revista „Flacăra”. Victor Munteanu mai scrie şi proză, teatru, editează cărţi. A întemeiat Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” al cărui preşedinte este.
De asemenea, este directorul revistei „Viaţa băcăuană” (organul de presă al Cenaclului literar-artistic „Avangarda XII”) şi al Editurii Fundaţiei Culturale Cancicov. În impresionanta sa biografie mai este consemnată activitatea de conducător de reviste, organizator de festivaluri naţionale şi internaţionale de poezie (16 ediţii ale Festivalului-Concurs Naţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII”, 12 ediţii ale Festivalului-Concurs de Creaţie Literară şi Jurnalism pentru Elevi şi Studenţi „Extemporal la viitor”).
Mai este iniţiatorul şi organizatorul a 22 de ediţii ale „Crăciunului scriitorilor”, o activitate unică, cu premii şi distincţii anuale. Nu ar fi portretul complet dacă nu am aminti faptul că a făcut parte din numeroase jurii naţionale de literatură. Debutul în volum, unul colectiv, a avut loc în anul 1987 când la Ed. „Cartea Românească” apărea „Prier” (versuri).
Debutul într-un volum de autor s-a produs abia peste şase ani (1993) când a publicat „Veşti la marginea acoperişului” (poeme). De la debut a mai publicat cinci volume de versuri, o antologie de versuri bilingvă (româno-italiană) şi două cărţi de interviuri „Dezvăluiri” (trei volume) şi „Personalităţi contemporane la ora destăinuirilor” (două volume).
A fost şi este colaborator la un număr impresionant de reviste literare. Le amintesc aici doar pe: Ateneu, Luceafărul, România literară, Viaţa Românească, Convorbiri literare, Vatra veche, Poezia, Nord literar, Scrisul românesc, Dacia literară, Cafeneaua literară, Spaţii culturale, Literatura şi arta, Columna şi Tineretul Moldovei (ultimele trei din Chişinău).
Activitatea sa literară a fost încununată cu numeroase premii şi distincţii. Iată cele mai importante: Premiul Uniunii Scriitorilor din RSR (Botoşani, 1982), Premiul Editurii „Junimea” (Iaşi, 1982), Premiul revistei „Contemporanul” (Tulcea, 1983), Premiul revistei „Cronica” (Piatra Neamţ, 1983), Titlul „Cavaler al Culturii” (Bacău, 2006), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (Chişinău, 2016 şi 2017), Premiul de Excelenţă al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău (Bacău, 2016), Titlul de Poet al Iaşilor (2016) şi Premiul revistei „Convorbiri literare” (Iaşi, 2017). O încununare a activităţilor sale culturale este primirea în Uniunea Scriitorilor din România în anul 2007.
Este de la sine înţeles că numeroşi comentatori ai fenomenului literar s-au aplecat asupra volumelor sale. Voi reda un citat din Ioan Es. Pop: „Solemnitatea poeziei lui Victor Munteanu este naturală, căci vine din interiorul versurilor şi nu poate fi nici înstrăinată de ele, nici contrafăcută. Tulburătorul poem din deschidere dă tonul întregii cărţi, una a întrebărilor dramatice şi a răspunsurilor generatoare de noi şi înfiorate întrebări. (…) Elegia alimentează mai multe poeme din această carte, dar cel mai bine îi stă lui Victor Munteanu în haina elaborărilor ambigue. Pare că ne aflăm în timpul unui proces în care inculpaţii şi judecătorii fac schimb de locuri tot timpul” (cronică la volumul de versuri „Prizonierul tăcerii”).
În ceea ce mă priveşte pot să afirm cu tărie că Victor Munteanu este un poet foarte valoros şi o personalitate culturală de anvergură, pentru care poezia timp nu mai are de mult secrete. Nu a publicat foarte multe volume de versuri dar din ce a publicat şi am citit, nu a făcut rabat de la calitate. Este, pe bună dreptate, un poet care se respectă pe sine, dar şi pe cititori.
Uite ce este:
Dacă deodată ţi se face sete
şi mergi şi tot deschizi ochii şi mergi
şi arsura îţi taie rărunchii:
să nu bei toată lumina!
Căci mulţi au orbit din pricina celor prea clare
şi-au pierit în strălucirea ei ucigaşă!
Dar dacă, totuşi, ceva te apasă
şi te desparte
şi te adaugă
şi-ţi vine să plângi –
bea şi tu cât îţi trebuie!
Oricum te vei rătăci prin bezna rămasă…
Clopot de seară
Într-o zi, nu voi mai găsi poteca spre casă,
vântul va da foc paşilor singuri.
O şoaptă va zgâria viitorul copiilor –
cu obrazul decupat din fântână
îmi voi luneca umbra amară.
Într-o zi când n-o să mai fiu nicăieri,
mai puternic decât timpul voi fi:
neştiind despre arbori, neştiind despre păsări –
în sfârşit, voi întrece
singurătatea celor ce ştiu.
Albire
Nu mai căuta cuvintele prin care
vrei din tine să fugi,
ele n-au scăpat pe nimeni de zodia lui!
Aşteaptă-te singur,
Chiar dacă noaptea îşi va găsi culcuş
în tristeţile tale.
Nu aduna liniştea să-ţi înmoi suletu-n ea.
Dacă ţi-e prea frig de tine însuţi,
înveleşte-te cu răbdarea odăii.
Orice clipă nu poate fi strivită decât
cu ochii deschişi…
Cuvinte împuşcate de toamnă
Între mâna întinsă şi sabia gata s-o taie,
aştept în halta ce nu mai există:
toţi intră-n vagoane,
toţi încap în trupurile pe care le poartă
şi în limita din care nu pot ieşi.
Între cel ce a fost şi cel ce nu mai există,
aştept pe traseul Bacău-Băluşeşti:
toţi încap în numele primit la Botez
şi în strigăt,
toţi îşi duc zilele în cămaşa de forţă
a imprevizibilului.
între o moarte de cancer şi una
de accident vascular,
aştept ultimul tren deraiat al răbdării.
Chenoză
Când te vei trezi dimineaţă
şi nu vei avea unde pleca
şi nici de unde veni,
vei primi o hârtie pe care să scrii
numărul celor ce ar fi trăit mai bine
dacă n-ai fi fost tu
şi ai celor pe care i-ai alungat de la uşă.
Când te vei trezi şi nu vei mai
avea încotro,
ţi se va da o hârtie pe care să treci
numele celor care au suferit
mai mult decât tine.
Iar, când tăcerea va ajunge la
semnificaţia maximă
şi nu va mai putea usca rănile
mult prea adânci,
te vei ridica şi tu să răspunzi,
dar noaptea îţi va pune mâna la gură…
Epocă
Literatura începe cu cei pe care
nu-i voi citi niciodată
din lipsă de timp şi de interes.
În limba română nu se poate muri triumfal.
Cei pe care nu i-am citit vor îngreuna
viitorul,
iar la baza scrisului vor sta
cei despre care nici nu mi-am închipuit
că există.
Adevărata literatură stă în afara
celor 24 de ore:
ea este doar ceea ce a rămas
după ce am uitat tot din ce am citit!