Monden

Paula Chirilă, întâmplare haioasă pe scena de la Buzău

Nu e actor care să nu fi trecut prin întâmplări haioase în timpul spectacolelor ori la repetiţii. Iar Paula Chirilă, care are peste 20 de ani vechime pe scenă, poate povesti ore întregi astfel de momente amuzante. Una dintre întâmplările care i-au rămas pe veci în memorie Paulei a fost, de fapt, un accident petrecut chiar pe scena de la Buzău.

Chiar dacă atunci când a avut loc întâmplarea, actriţa n-a avut putere să râdă,  după un timp, a constatat că de fiecare dată când o rememorează, se binedispune.

„M-a luat de cap şi a dat cu mine de pământ”

„O întâmplare haioasă acum – atunci nu mi s-a părut haioasă – a fost, de fapt, un accident. Jucăm la Buzău, în spectacolul <Dragoste în 4 tablouri> şi mai aveam câteva zile până la premieră, 2-3 zile – cu colegul meu Vitalie Bichir, actor la Teatrul Naţional. Trebuia să fie doar o scenă de două umbre, care se profilează pe o pânză. În spatele perdelei trebuia să fie o scenă de violenţă conjugală, el trebuia să mă plesnească, umbrele aşa să se vadă, eu să pic pe jos şi cam asta era. La repetiţii, pe Vitalie l-a luat valul creaţiei, m-a luat de cap şi a dat cu mine de pământ. Asta, că să nu mă plesnească. M-am ridicat de acolo după o secundă, două şi am ieşit ameţită de după perdele. Gabi Răuţă filma în spate, el cred că mai are filmarea. Instantaneu mi s-a ridicat în frunte un cucui albastru, care s-a făcut apoi negru. Vitalie, săracul, a zis: <Vai de mine!!!>. Îţi dai seama ce remuşcări a avut! Eu nu am vrut să îl fac să se simtă prost, pentru că nu a vrut omul să mă omoare înainte de premieră”, a povestit amuzată Paula Chirilă în cadrul unui interviu pentru ,,Libertatea”.

„Ziceai că sunt un kliongonian”

Grav era că întâmplarea a cărei protagonistă a fost Paula Chirilă s-a întâmplat fix cu câteva zile înainte de premieră. „Ziceai că sunt o combinaţie între om şi klingonian”, îşi mai aminteşte actriţa. Deşi colegii de la tehnic i-au sărit rapid în ajutor şi i-au adus carne crudă să-şi pună pe zona vătămată, că să se mai tragă cucuiul, asta nu prea au avut efect. Umflătura şi culoarea nu au cedat, iar în ziua premierei actriţa a fost nevoită să apeleze la un machiaj consistent pentru a acoperi vânătaia. „Nu s-a retras, mi-am dat eu cu fond de ten, dar ziceai că sunt o combinaţie între om şi klingonian, aveam o chestie în frunte!”, a mai declarat Paula Chirilă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker