Cultură

Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Traian Vasilcău

Traian Vasilcău s-a născut pe data de 2 aprilie 1969 în localitatea Viișoara, raionul Edineț din Republica Moldova. Viișoara este un sat pe malul stâng al Prutului, megieș cu satul Mitoc din jud. Botoșani. Vasilcău este poet, eseist, traducător și autor de texte pentru cântece.

După ce a urmat clasele primare, gimnaziale și liceale în localități din raionul Edineț, Traian Vasilcău se înscrie și frecventează Facultatea de Istorie și Etnopedagogie și Facultatea de profesii sociale – secția Jurnalism ale Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. În perioada studiilor fondează și conduce cenaclurile „Sol”, „Flacăra Basarabiei” și „Clopotarii”.

După absolvirea studiilor universitare lucrează la Muzeul Literaturii Române „Dimitrie Cantemir” din Chișinău, la Primăria din Chișinău, la săptămânalul „Accente”.

Este fondatorul revistei „Pheonix”, președinte al Societății Culturale „Pasărea Pheonix”, al Fundației Culturale „Maluri de Prut”, al Asociației de Binefacere „Mereu Aproape”, inițiator, producător și realizator de festivaluri de muzică. În plan literar se face remarcat de timpuriu de poetul Ion Vatamanu, fiind susținut ulterior de Leonida Lari, Nicolae Dabija ș.a.

Debutează editorial în anul 1995 cu două volume de versuri: „Poemele regretelor târzii” și „Risipitorul de iubire”. De atunci a mai publicat peste 70 de volume ce conțin poezie lirică, patriotică, religioasă, eseuri, libreturi, pamflete, maxime, reflecții, traduceri, versuri pentru copii, sonete, balade, romanțe, doine, elegii, meditații, rondeluri, rugăciuni, colinde, psalmi, bocete, pasteluri și multe altele, ce au fost editate în Moldova, România și Canada.

Grație acestei munci titanice, Traian Vasilcău este deținătorul a numeroase premii, obținute atât în Moldova cât și în România. Numele său se regăsește în nenumărate colective de redacție ale unor reviste din România. În virtutea aceleiași activități neobosite a devenit membru al Asociației oamenilor de știință, cultură și artă din Moldova, membru al Asociației Scriitorilor Baia Mare, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii internaționale a oamenilor de creație.

Traian Vasilcău a publicat în majoritatea revistelor culturale de prestigiu din Moldova, România, Canada, Statele Unite și din alte țări. În afara cărților publicate, se regăsește în numeroase antologii și dicționare publicate în țară și străinătate.

Mai trebuie amintit faptul că este directorul proiectelor culturale de anvergură „Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni, (în propria lor viziune)” apărut în anul 2019 (cuprinde 1146 de scriitori) și „Antologia poeziei românești din mileniul trei” (în lucru), lucrări care l-au avut coautor pe acad. Mihai Cimpoi și care au necesitat zece ani de trudă.

Mie nu-mi rămâne decât faptul de a aduce în amintire un eveniment petrecut acum șase ani. Traian Vasilcău mi-a dat un telefon (am rămas mirat) cerându-mi adresa deoarece dorește să-mi tri­mită o carte. Mi-a trimis-o, „Sfeșnic în rugăciune”, prilej pentru care i-am făcut o cronică. Scriam atunci următoarele: „Când citești poeziile lui Traianus simți cum un fluid nevăzut, cald și calm, se revarsă din versurile lui și care te cuprind în mrejele sale. Volumul de versuri, ca un rug aprins, duce în înalturi prin țevile buciumelor rugi către dumnezeire (…) Poemele sale sunt îndemnuri de a trăi în smerenie, sfințire, curățenie sufletească și în credință (…). Este o simbolistică sacră în poezia din acest volum, ca de altfel în aproape întreaga sa operă poetică de până acum. Rugăciunea pentru un creștin este un moment cu o încărcătură emoțională și spirituală aparte, deosebită.” Îmi mențin părerea despre poe­tul Traian Vasilcău și îi doresc împliniri profesionale și personale.

Iubire interzisă

În ochii ei priveam cu fremătare,

Știind că-n viață nu va fi a mea.

În frumuseți n-avea asemănare

Și-atunci când eu plângeam, dânsa râdea.

De mersu-i sufeream pân-peste poate,

Știind că-un oligarh mi-o va fura.

Din crângul ei să strângă taine coapte,

Un miliard de-arginți în schimb să-i dea.

Eu nu puteam să-i dau decât Iubirea,

Pe care Dumnezeu mi-o trimitea

Și într-o zi i-am scris: „Mă pierd cu firea

Și am să mor de te vei mărita!”

Ea a citit răvașu-n miez de noapte

Și când gândi să-mi șteargă lacrima

Deschise ușa, dar un glonț din spate

Îi prăvălise vraja pe podea.

Și dintr-o dată vânt porni să bată

Și-o ploaie ocupase țara cea,

Unde un oligarh ucise-o fată

Și tot el, în genunchi, o săruta.

Poem incert

Porți ferecate mă privesc în noapte,

Cu viscol încuiate furios,

Le sunt străinul ce-a plecat departe

Și-abia acum din stele s-a întors.

Cuvintele din toți și-au spus: „Adio”

Și-ncet s-au dus spre-o lume de tăceri.

Poarta deschisă oare voi găsi-o

Și inima ta fără de străjeri?

Lacătul e mai greu ca o tortură,

Mă-nzăpezesc de implorări pustii.

Uitarea ta m-a răstignit pe gură

Și umblu răstignit prin veșnicii.

***

Sunt buciumașul propriei sentințe,

Vuind, spre mine niagare cresc

Și vocea sufletului tău ceresc

N-o mai aud de nicăieri albesc

Pe țărmul ne-mplinitelor dorințe.

Icoanele din vulturi amurgesc

Și-atunci mă-ntreb: „În care oare zi

Cărțile mele mă vor dreptăți?”

Să pot dormi ușor – să nu tânjesc

Și la porunca lui Iisus o fi

Să-mi facă buciumul împărătesc.

Blestem actual

Foaie verde, noroc n-are

Soarta mea ce-n van o port.

Țara noastră-i de vânzare,

Țara noastră-i de export.

S-ar da primului ce are

Bani în pungă, vajnic lord,

Ca o țară de vânzare,

Ca o țară de export.

Ce n-aș da să fiu cel care

Cumpăra-o-aș de tot?

Să nu fie de vânzare,

Să nu fie de export!

Ca să spuneți fiecare

Fiecărui lord netot:

„N-avem țară de vânzare,

N-avem țară de export!”

Poem biblic

În cimitirul bunelor speranțe

Vulturi mi-au omorât aseară visul

Și înspre zori pierdut-am paradisul

Și sufletu-mi prin iad cânta romanțe.

Îmi ruginise clinchetele toate,

Cu cerul căpătâi, râvneam azurii,

Ce rău de bine-aveam, ce rai de moarte,

Mi-l încrustau pe inimă în noapte

Păunii răzvrătiți – cioclii pădurii!

Înfremătat de Tine, așteptam

O salbă împletită cu metanii

Și-o letteră din cer ca un balsam

Curs în potirul ultimei jelanii,

Pe care eu, fiul Tăcerii Voastre,

Să-l sorb etern la nunțile din astre.

Manifest veșnic actual

Care popor? Negânditoare plebe,

Care-a iubit o clipă și-a uitat,

Un trib civilizat, ­mo­dernizat,

În care dorul desfrânării fierbe.

Care popor? Incultă iobăgime,

Râvnind prin contrabandă chilipir,

De mendrele-i nu se mai miră nime.

Care popor? Divinizat martir,

La care ne-nchinăm – c-așa se cere,

Pe care-l venerăm, dar fără dor,

Popor ce-a fost în ireale ere

Și nu mai e deloc. Care popor?

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker