Puțini autori, după ce au debutat, au avut o ascensiune remarcabilă și o activitate literară intensă așa cum este cazul Mihaelei Meravei. Este poetă, prozatoare și autoare de recenzii de carte născută la data de 30 aprilie 1967, în Constanța. După ce a absolvit școala gimnazială și liceul în orașul natal, urmează cursurile Universității „Transilvania” Brașov, Facultatea de Știință și Ingineria Materialelor, Secția Materiale și Defectoscopie, pe care o absolvă în anul 2001.
Locuiește și activează în municipiul Constanța. Primele poezii le publică în revista „Tomis” la rubrica Cenaclului Ovidius. Adevăratul debut autoarea îl consideră că s-a produs în anul 2012, luna aprilie, în Revista de Cultură și Artă Nomen Artis, când îi apare un grupaj de poezii. Editorial debutează în același an cu volumul de versuri „Viața pe verticală”. Din acel moment publică, în fiecare an, câte un volum: „Simțuri elementare” (2013, versuri), „Cu inima lipită de fereastră” (2014, versuri), „Duminica păpădiei” (2015, versuri), „Semantica luminii” (2016, versuri), „Cinci degete” (2017, antologie de autor) și „Anamneze poetice” (2018, cronici literare). Mihaela Meravei a mai apărut în câteva volume colective editate la Bacău, Mizil, Constanța, Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea. Are o prezență consistentă în numeroase reviste literare de prestigiu: ExPonto, Agora, InterArtes, Oglinda literară, LitArt, Boema, Vatra veche, Spații culturale, Litera 13, Armonii culturale, Sintagme literare, Plumb, Argeș ș.a.
Activitatea sa literară a fost răsplătită cu mai multe premii. Amintim doar: Mențiune la categoria poezie și Mențiune specială la cea de proză scurtă la Concursul internațional de poezie și proză „Sarpress” (2012), Premiul II la concursul de creație literară „Visul”, ediția a VII-a (2012), Premiul „George Ranetti” la poezie, ediția a VII-a (2013), Premiul „Arthur Porumboiu” pentru poezie, pentru volumul „Duminica păpădiei” (2015). Despre cărțile sale au scris, printre alții, Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca, Ion Roșioru, Olga Duțu, Lucian Gruia, Liviu Comșia, Marius Chelaru, Nastasia Savim și Güner Akmolla.
Vom cita pe doi dintre recenzorii poetei. Ovidiu Dunăreanu: „Mihaela Meravei cultivă o poezie cu deschideri neomoderniste întreținută de elemente autoreferențiale; o poezie unitară cu un limbaj direct, limpede și profund”. Güner Akmolla: „Depășind barierele convenționale, poeta abordează tema atât de dragă liricii moderne, tema luminii constituită în cunoaștere și în uman, în iubire și sacralitate. Poeta este un suflet dăruit umanului, dar și zbuciumului etern-uman în fața marilor praguri ale vieții: nașterea, copilăria, tinerețea, maturitatea, bătrânețea, întunericul din final”.
căutător de pepite
visez la bogății
prinse în colțuri de rai
tăcută cern nisipul
venit din amonte
în sita veche de când lumea
lucesc pietrele altor căutători
le memorez în mine
apoi mă cufund
în fluviul de lumină
să-mi regăsesc
cuvântul
apă vie
din nopți prea albe
să le pot dormi
mă mut în casa sufletului
unde
și-au lăsat amprenta
cuvinte fără timp
înflorite pe ram de rogvaiv
crescut în mine ca trup
din trupul poeziei
venind
din adânc
vindecătoare
apă vie
poezie
în camera inimii tale
m-am recunoscut
ca întreg al unei ființe vii
și nu doar umbră
demult uitată pe pământ
când mi s-au frânt aripile
m-ai prins în palme
din suflet ți-ai făcut culcuș
să-mi pot odihni neodihna
privire în privire
gând în gând
m-ai renăscut
în mine timpul bumerang
vine și pleacă tăvălug
peste suflet și trup
adună anii într-o traistă cu arginți
și-mi cochetează
privind peste umăr a mirare
eu încă scormonesc
pământul aspru
îl ud cu râvnă
din lut îmi modelez cuvânt
el se întoarce bumerang
în mine să-și lase amprenta
cerul meu din colosseum
mă adun din bucăți să fac față ispitei
mușc din talaz și vise-mi erup
prin craterul sufletului
unii nepricepând nimic
aplaudă
neosândiții se bucură
Doamne dacă Raiul s-a deschis pentru ei
eu în care Cer cu voia Ta
voi fi fiind?
aripile Anei
culorile sufletului meu
îți poartă numele
gândurile îmi sunt smerite
ca aripile Anei
desenează pe cupola timpului
chip de ctitor când
somnul mi-l zidești cu ochii
forma trupului
mi se unduiește de dorul arcușului
și pietrele-mi cântă
precum mierlele
curcubeu
