Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Miguel Gane

Pe acest tânăr poet, pe numele său Mihai Gane, l-am ­des­coperit prin intermediul marelui scriitor Dinu Săraru. I-am citit câteva poezii și câteva repere biografice apărute în revista „Clipa” a Fundației „Niște țărani”. M-a incitat atât poezia cât și scurta lui poveste de viață. Am luat legătura cu el și mi-a oferit cu dragă inimă un grupaj de versuri pentru această rubrică.

Mihai Gane s-a născut în anul 1993 în comuna arge­șeană Lerești din ținutul Muscelului, iar de la vârsta de 9 ani locuiește la Madrid. A început să scrie poezii de la 13 ani. Acest lucru îl datorează unui prieten al familiei, Rafael, care l-a ajutat să învețe limba spaniolă și care scria versuri.

La 18 ani, după ce și-a ­des­chis un blog și a postat câteva poezii care au fost apreciate mai ales de tineri, s-a dedicat cu mai multă pasiune poeziei. Între timp a absolvit două facultăți, Dreptul și Administrarea Afacerilor, luând două masterate în proprietate ­in­telectuală și în avocatură. A profesat avocatura doar 10 luni după care a renunțat dedicându-se exclusiv poeziei.

Succesul său poetic a ajuns la cunoștința celor de la Penguin Rondom House Grupo Editorial, cel mai mare holding editorial din lume. Prima lui carte, „Con tal de verte volar” a apărut în martie 2016 și a cunoscut 17 ediții. Succesul de public a fost imens. Acest lucru i-a determinat pe editori să difuzeze cartea și în Mexic, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Para­guay, Bolivia, Guate­mala și El Salvador. Al doilea volum, „Ahora que ya bailas” (martie 2018) a urmat același parcurs. Cele 60.000 de exemplare tipărite și vândute i-au adus lui Mihai Gane un binemeritat prestigiu și o notorietate imensă. Nu­mărul de exemplare, pentru un debutant și pentru o carte de poezie, însemna enorm nu numai pentru tânărul poet.

În anul 2017 a fost nominalizat, deci după primul volum, la Premiul Național de Poezie din Spania și puțin a lipsit în a-l obține. Deși se bucura de un succes enorm, Institutul Cultural Român ce a fost invitat în anul 2018 la un festival literar în Spania, nu a catadicsit să-l invite, ignorându-l total. Trepădușii din țară erau mai importanți să fie plimbați ca sfintele moaște.

Ar mai fi de spus faptul că Mihai vine în fiecare vară în satul natal pe care îl adoră și pe care îl consideră „cel mai frumos loc din lume”. Mihai Gane scrie numai în limba spaniolă, deși cunoaște foarte bine limba română, limbă ce o vorbește acasă cu familia. El este și propriul lui traducător.

Într-una dintre puținele prezentări în ziare din țara natală, Cătălin Ioan Butoiu în „Ziarul de Argeș” scria: „Un poet modernist, Miguel Gane și-a câștigat publicul printr-o lirică militantă, în care forța, franchețea și ținuta mesajului înlocuiesc metafora și estetica poetică”, deși el declară că scrie „despre dragoste, despre despărțire și poezie socială (despre feminism, despre imigrație)”.

De curând, când a vizitat satul natal, a fost invitat de către Înalt Prea Sfinția Sa dr. Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, prilej cu care a fost distins cu „Crucea Râmnicului”.

Aceasta este, pe scurt, povestea de succes, pe alte meleaguri, a unui tânăr român. Întâmplarea face ca el să performeze în poezie. Sunt sigur că despre Mihai, sau Miguel așa cum își semnează cărțile în Spania, nici nu știu cum ar fi mai bine să îi spun, vom mai auzi lucruri dintre cele mai frumoase. Și cum să nu fie așa dacă are în lucru a treia carte „Cuando seas mayor” (Când o să te faci mare), prima sa nuvelă un nou volum de poezii.

1718

Chiar nu pot să te ating

sau să vedem filme împreună.

În ciuda acestei distanțe nedorite,

care mă face să vreau

să urc în avion

în fiecare clipă când mă gândesc la tine.

Chiar dacă am pozele tale

și cu ele pot să mai trec peste câteva zile.

Chiar dacă nu pot să îți citesc

toate cărțile pe care le doresc.

Deși îmi este frig în primăvară,

chiar dacă mă întreabă lumea despre tine

și pe fața mea se așează un dor,

deși cămășile mele nu mai au mirosul tău,

nici hainele tale nu mai sunt pierdute

pe parchetul meu.

Chiar dacă vinul nu este pentru doi,

chiar și atunci când vreau să ne pierdem

prin Madrid,

deși îți știu mărimea exactă la orice

aluniță de pe spate

și mor de poftă, pe zi ce trece, să-ți mai

descopăr ceva nou.

Deși aș vrea să îți mușc urechea

și să îți spun lucruri interzise.

Deși exista un vreau cât un munte,

și un nu pot zboară, din ce în ce,

prin vânt,

în ciuda tuturor acestor lucruri,

1718 kilometri nu mi-au fost, niciodată,

atât de aproape.

Des-dragoste la distanță

Privesc ecranul telefonului

o dată la câteva minute

și nu văd nici un mesaj

al tău.

Nu știu ce faci.

Nici măcar nu știu dacă faci ceva.

Mi-ar plăcea să citesc

că vrei să mă vezi,

că îți este dor de noi,

ca atunci când te atingi

te gândești la mine;

adică lucruri pe care eu le fac pe zi ce trece.

Însă nu apare nici un mesaj

și atunci trebuie să accept,

că exact acolo, în tăcerea ta,

este locul unde se termină

dragostea.

Cu altcineva

Îți doresc să-ți meargă bine.

Să găsești în alt corp

ceea ce eu nu am știut să îți arăt

în al meu.

Îți doresc ca toate lucrurile

să îți iasă după planuri,

să găsești pe cineva să te iubească

așa cum iubești tu,

adică dezordonat și intens,

dragostea aceea de film franțuzesc,

cu o dramă plină de lacrimi,

dar fericită, într-un sfârșit.

Sper să ți se îndepli­nească și planurile

de-a avea copii,

să te muți în casa în care mereu ai visat

și să o umpli cu cărți și filme

și lume ca să nu te simți singură vreodată.

Sper să te întorci în Paris

și să nu te gândești nici o clipă la mine.

Îți doresc pe cineva care să ajungă

la înălțimea ta,

adică pe un vârf de munte

la fel de mare ca libertatea

și să caute în tine pentru plăcerea

de a căuta,

– ca acel care caută comoara

fără să vrea să o descopere -.

Să nu aibă nici cea mai mică intenție

de a schimba vreun centimetru

din tine,

să îți iubească erorile

– dar nu în tăcere -,

să îți respecte rănile

fără să pretindă să le vindece,

să accepte că mereu o să ai

un ultim cuvânt pe buze

și să nu vrea să te lase fără el

pentru că acolo este pu­terea ta.

Îți doresc să nu pierzi niciodată

magia aceea

pe care o ai în caracter,

semănătoare cu unghiile care

se înfig în piele.

Îți doresc să te înțeleagă.

Tu mereu mi-ai spus că eu nu voi fi în stare

și aveai dreptate.

Dar nu ți-ai dat seama

că tocmai de asta te iubeam.

Să dai de cineva căruia să îi fie mereu foame de tine,

să te guste atât de mult încât

limba lui să descopere noi gusturi.

Îți doresc, deci,

dragostea vieții tale,

o fac pentru că n-am găsit o formă mai bună

de a-mi lua la revedere

și de data asta să înțelegi și tu

cât de mult te-am iubit.