sâmbătă, 16 ianuarie 2021

Șlefuitorii de cuvinte/ Medalion literar Marcel MUREȘEANU

Unul dintre cei mai importanți scriitori ai ge­ne­rației sale este poetul, prozatorul și autorul de aforisme Marcel Mure­șeanu, născut la data de 28 noiembrie 1938 în Cluj-Napoca, în familia învă­țătoarei Maria (născută Bradea) și a învățătorului-preot Gheorghe Mure­șeanu.

Urmează studii liceale la Huedin și Cluj, apoi Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde obține licența în anul 1960. Fun­c­ționează o vreme ca profesor și director de liceu la Prundu Bârgăului (1960–1965), după care a îndepli­nit funcții de vicepreședinte și inspector la Comitetul Județean de Cultură Suceava (1968–1987), șef secție la ziarul „Zori noi” din Suceava, apoi director artistic adjunct la Teatrul Națio­nal „Vasile Alecsandri” din Iași (1985–1989). Până în anul 1996, când revine la Cluj-Napoca, a mai înde­plinit funcții în cultură la Suceava. Revenit acasă, funcțio­nează ca inspector la Cultură și director al Teatrului de Păpuși „Puck” (1997–2001).

În ceea ce privește activitatea sa de scriitor, menționăm faptul că a debutat cu versuri în revista „Tribuna” în anul 1957, iar abia după 12 ani debutează editorial cu volumul de versuri „Pe adresa copilăriei” (1969). A avut și are colaborări cu importantele reviste de cultură: Steaua, Transilvania, Orizont, Familia, Viața Românească, România literară, Lu­ceafărul, Iașul literar, Vatra, Contemporanul, Spații culturale ș.a. După debutul editorial au urmat peste 20 de volume de versuri, două volume de proză și cinci volume de aforisme, toate sub titlul de „Monede și monade”.

Nu ar fi completă acti­vitatea sa literară dacă nu am aminti că Marcel Mure­șeanu a fost inclus și în câteva antologii și dicți­onare. De-a lungul acestei cariere literare impresio­nante a fost distins cu numeroase premii. Remarc premiile obținute la Festivalul Național Mihai Eminescu (Putna, 1990), Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor (1998, 2004, 2006 și 2012) și Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni (Suceava, 2014). Marcel Mureșeanu a primit, în anul 2004, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cava­ler de la Președinția României. Este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România și al Societății Scriitorilor Bucovineni.

Despre cărțile sale au scris mulți scriitori români. Îi amintesc doar pe  Constantin Cubleșan, Alexandru Cistelecan, Laurențiu Ulici, Adrian Dinu Ra­chieru, Irina Petraș și Mircea Popa. Aleg să citez un pasaj din distinsa scriitoare Irina Petraș: „Poet singuratic și asiduu cultivator de prieteni, discret și ubicuu într-o manieră inducătoare de neliniști – dacă nu chiar Neliniștea îi dictează înaintarea pe muchie de cuțit ce pare să-i fie structurală; bun ascultător, dar cu o ureche alipită de cine știe ce zid abisal, când Celălalt vor­bește numai vorbe; reticent, dar vorbăreț, aproape exuberant, subminat, însă, de tăcerea lămuritoare de dinăuntru; îngăduitor, dar nereprimându-și mârâitul dezaprobator, ironic (și autoironic!), mușcătura sa semănând izbitor cu mân­gâierea, Marcel Mure­șeanu se află în toate aceste chipuri și în multe altele ce pot fi ușor deslușite în versurile sale, dar îndată rătăcite în hățișul interpretării hărțuite de oximoroane. Firescul și simplitatea enunțurilor sale vin din foarte elaborata și pusa pe jocuri de limbuție a unui taciturn…”.

Recunosc că în Marcel Mureșeanu eu am găsit mai demult un poet la care, pe al său umăr poetic, puteam să-mi așez capul și să-mi alin sufletul cu versurile și aforismele sale. Iar unul dintre ele grăia, ales la întâmplare, așa: „Atât ne mai trebuie: ca întunericul să afle despre sine că este veșnic!”. Eu mai cred că de scriitori ca ardeleanul Marcel Mureșeanu are mare nevoie literatura română în condițiile în care azi se scrie foarte mult și, din păcate, prost, tarlaua fiind plină de grafomani cu mari ifose. Văd acest lucru și în multele reviste apărute, nu spun o noutate, fără număr… vorba „lite­raților” de manele.

 

Al doilea pas

 

Cu ce aș putea înlocui absența ta,

a dragostei, sperjura?

Dar trebuie ea, oare, înlocuită?

Nu putem ști că n-a trecut

cineva pe aici

doar pentru că n-a lăsat urme!

Unde-i auzul acela care poate prinde

Susurul sensului, cel cu multe mâini,

Ca un zeu vechi?

 

Iată omul

Strâng mâinile reci ale poeziei

între mâinile mele!

Așa vom muri împreună

iar dacă cineva mi le va descleșta,

nu va găsi în palmă

decât un fir de nisip

și un miros atroce de cal

sălbatic.

 

Iarăși se răzbună plăcerile

A murit un scorpion în clepsidră,

îi plăcea pustiul, nisi­pul pur,

a intrat să se răco­reas­că,

dar a dat de timp

scheletul lui s-a uscat frumos

și s-a împuținat

încât acum pare o hieroglifă

sau o urmă de pescăruș

plonjând în mare.

 

Lista de la Marea Moartă

Doctorul vindecă,

învățătorul învață,

hoțul fură,

mincinosul mințește,

iubitorul iubește,

darnicul dăruiește,

ascunzătorul ascunde,

nemernicul nemerni­ceș­te,

iertătorul iartă,

călătorul călătorește,

pustietorul pustiește,

ucigașul ucide,

sfântul se roagă,

iar Dumnezeu pe toți aceștia

îi iartă!

 

Pelerinul

Un melc traversează Calea Lactee!

Se uită din când în când

la orologiul din turnul casei sale

și se întreabă nu unde merge,

nu când va ajunge,

ci dincotro vine!

 

 

Aceasta este o rugăciune

 

Cine nu-l lasă pe bunul Dumnezeu

să ne stropească cu ploaia milei sale?

Câte chinuri se vor adăuga

vieții noastre? Cine ne strică firea

și ne întărâtă între noi?

Nimeni n-aude urletul aruncat

ca un munte în ocean?

Ce putem face?

Se va sfârși până la urmă întunericul

odată cu lumina?

Nu e păcat să umblăm ca nebunii

prin Univers după un pahar cu apă

loading...
error: Content is protected !!