duminică, 28 februarie 2021

Şlefuitorii de cuvinte \ Medalion literar – Ion Miloş

Ion Miloş a fost un scriitor român născut în Banatul sârbesc, în localitatea Sutjeska (Sărcia), la data de 16 februarie 1930. A urmat Liceul Român din Vârşeţ, Facultatea de Filosofie din Belgrad şi Facultatea de Litere de la Sorbona. În anul 1959 pleacă în Suedia, unde se căsătoreşte, iar din anul 1964 se stabileşte definitiv la Malmo. Aici va preda franceza, sârbo-croata, suedeza şi româna, timp de treizeci de ani, pentru studenţi străini, la nivel secundar şi universitar.

Acest fapt i-a permis să ajute la răspândirea culturii acestor popoare prin publicarea de antologii de limba română şi de sârbo-croată în Suedia, dar şi ­li­teratura suedeză la noi. Printre traducerile scriitorilor români pe care a dorit să-i facă cunoscuţi în spaţiul scandinav se află Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Tudor Arghezi, Emil Cioran, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, D.R. Popescu, Augustin Buzura ş.a. În afară de faptul că a fost un excelent traducător, Ion Miloş este şi un poet deosebit ce s-a exprimat în limba română, franceză, suedeză şi sârbo-croată. Numai în limba română a publicat peste 25 volume de versuri, multe din ele la edituri din România, atât înainte de 1989 cât şi după acest reper.

A mai publicat în limbile sârbo-croată, suedeză, macedoneană, engleză şi persană. Debutul său a avut loc în anul 1953 când i s-a publicat volumul „Muguri” (la editura „Lumina” din Vârşeţ).

Despre cărţile de versuri în limba română Virgil Mihaiu adnota: „Este evidentă postura lirică lucidă, detaşată, marcată oarecum de autocenzura sentimentală specifică poeziei promovate, după al doilea război mondial, în ţările de tradiţie neogermanică”. Iar Else Lasker-Schuller conchidea: „Un spirit neoexpresionist planează asupra versurilor sale, cu o viziune totalizatoare blamând desacralizarea, supertehnicizarea anihilatoare, distrugerea tuturor valorilor umane”.

Ultimul volum apărut antum este unul de aforisme şi cugetări, inti­tulat „Gânduri între da şi nu”. Ion (Jon cum i-au spus suedezii) Miloş avea să părăsească această lume în noaptea de 4 spre 5 decembrie 2015, când s-a stins din viaţă într-un cămin de bătrâni din Lekattens (Malmö), oraşul care l-a adoptat fără rezerve. Ion Miloş l-a propus pe filosoful Emil Cioran pentru premiul Nobel, însă acesta a refuzat să se facă demersurile necesare.

Şi pentru că veni vorba de premiul Nobel, o altă întâmplare îl are ca erou pe Ion Miloş. Marin Sorescu a fost propus pentru pre­miul Nobel în două rânduri: 1983 şi 1992. La Comitetul de decernare a premiului s-a primit o scrisoare din România, un denunţ ordinar, care îl demasca pe Marin Sorescu ca având multe păcate de ordin moral şi politic. Un membru al Comitetului l-a invitat pe Ion Miloş la o discuţie lămuritoare. Ei, suedezii, nu s-au mai întâlnit cu o asemenea situaţie de neînţeles prin care un scriitor român (sau trei) le solicită ca un scriitor român să nu ia premiul Nobel. Miloş l-a sfătuit să nu arate scrisoarea şi celorlalţi membri sau presei deoarece scriitorii români nu merită o asemenea batjocură din partea unei „ilustre şi abjecte personalităţi literare”. Această întâmplare gravă a fost povestită de Ion Miloş în una dintre multele vizite pe care le-a făcut în România.

Pentru activitatea sa deosebită de poet, eseist, traducător şi jurnalist Ion Miloş a primit 25 de premii literare româneşti şi internaţionale şi opt distincţii, fiind considerat, pe bună dreptate, un veritabil ambasador cultural român în spaţiul scandinav şi o ­au­tentică voce europeană. Cele mai importante sunt Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (2000) şi Ordinul Naţional „Serviciul credincios” în grad de Comandor (Bucureşti, 2002). A fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (Fi­liala Timiş), Suedia, Serbia, Republica Moldova şi Macedonia.

La un moment dat scria cu tristeţe şi cu umor des­pre destinul său ca om: „Eu am trei ţări/ Iugoslavia e moartă/ România zace la spital/ Suedia şchiopă­tează./ Eu deschid ferestrele în larg.” (Trei ţări). Ce definiţie mai aproape de realitate poate da cineva care a trăit în ţări de o cu totul altă factură? Până şi tu, Suedia…

Amurg

Soarele cade molatic în braţele amurgului

Ca o femeie îndrăgostită

Vântul

Rupe frunzele nesigure ale vieţii

Şi fluieră

Eu prind o stea căzătoare

Cu un ac de gămălie

Şi privesc cum se deschide o floare

La capătul ultimului cuvânt

16 februarie

Astăzi este ziua mea de naştere

Ninge ca de obicei

În lume şi pe anii mei

Atâţia au ajuns înaintea mea!

Eu rătăcesc din limbă în limbă

Şi sângerez

Muntele Găina

Am urcat pe Muntele Găina

Să-mi văd ţara

Ţara geme bătută de spe­ranţe

Nu se mai vede drumul

Ce duce la Dumnezeu

Să iertăm dragostea

Să iertăm soţul

Pentru palma dată soţiei

Să iertăm soţia

Care zdrobeşte inima soţului

Să iertăm duşmanul

Precum iartă mărul viermele

Să iertăm moartea

Precum iartă cenuşa vântul

Să iertăm şi pe Dumnezeu

Care pe noi nu ne iartă

Cerul de sub ierburi

Există un cer sub ierburi

Acolo vin gândurile dimineaţa

Să bea rouă

Se aude o taină

E muzica

Pe care doar cei învinşi

O ştiu cânta

Când vântul devine mai tare

Decât vorbele

În ce să cred

Dacă nu în morţii care învie

Şi-n omul care merge pe ape

Măgarii

Viaţa e o mare nedreptate

Zice măgarul către măgăriţă

Dacă am fi atât de proşti

Cum lumea spune

Nu ne-ar lăsa ciobanii tocmai pe noi

Să le conducem turma

Singur

Mi-am legat viaţa de o femeie

Speranţa de oameni

Şi viitorul de copii

Femeia s-a dus

Copiii s-au dus

Oamenii nu-s

Am rămas singur

Singur ca un punct părăsit de cuvinte

Şi ros de insomnii

Ţara mea

Care este ţara mea

Aceea în care întâmplător m-am născut

Aceea pe care singur mi-am ales-o

Sau aceea unde se vorbeşte limba mea?

Lucruri oarbe trec pe lângă mine

Se bat cu pumnii în piept

Nu mă primesc în hora lor

Dumnezeu

Îşi spală rănile în sufletul meu

loading...
error: Content is protected !!