Am stat mult și m-am gândit dacă un personaj controversat, cel puțin în spațiul public de la noi, prin acțiunile sale politice, ar căpăta un anumit interes din partea iubitorilor de literatură. Citind mare parte din ceea ce a scris Ion Hadârcă mi-am spus că trebuie să-l prezint în cadrul acestei rubrici găzduită cu generozitate de cotidianul „Opinia”. Consider că trebuie, dacă judecăm corect, să disociem acțiunile personale de cele ale scriitorului. Dacă nu am face acest lucru nu i-am mai citi pe Slavici, Sadoveanu și pe mulți alții, inclusiv pe alți scriitori din literatura universală. Aceleași rețineri le-am avut și atunci când a fost vorba de poeții Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor, care între timp mi s-au spulberat, și pe care îi voi prezenta cât de curând. De ce este Ion Hadârcă, pentru unii, indezirabil? Aflăm dintr-o revistă literară de la noi următoarele: „Un colaboraționist sovietic în Parlamentul României”. Am citit cu atenție materialul și nu m-a convins: răutăți obișnuite în presa noastră, fără a aduce dovezi.
Dar să-i lăsăm pe demolatori și să vedem cine este Ion Hadârcă. Acesta s-a născut la data de 17 iunie 1949 în Sîngerei, Republica Moldova. Această mică zona i-a mai dat lumii și pe Petru Hadîrcă (actor și regizor), Ion Paladi (interpret muzică populară) și Valeriu Gafencu (legionar, supranumit de Nicolae Steinhardt „sfântul închisorilor”. Tot aici s-a născut și Adrian Păunescu. După cursurile școlare din satul natal devine student al Facultății de Filologie a Universității „Ion Creangă” din Chișinău (1970 – 1974).
Concomitent frecventează cenaclul literar „Luceafărul”. Ca poet a debutat încă din anul 1965 în revista „Cultura Moldovei”. Editorial debutează în anul 1977 cu placheta de versuri „Zilele”. Din anul 1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. De la absolvirea facultății lucrează în presă și la diferite edituri. Tot în această perioadă se remarcă ca traducător din Cervantes, Baudelaire, Pușkin, Esenin, Lermontov, Harms, Aguirre, Albertti ș.a.
Din anul 1988 Ion Hadârcă se implică în mișcarea de eliberare națională. Este fondatorul și primul președinte al Frontului Popular-Creștin din Moldova (1989 – 1992). Anul 1989 îl găsește ca deputat în Parlamentul URSS, iar anul următor este ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova unde deține funcția de prim-vicepreședinte. Obține mai multe mandate de deputat al țării sale, iar din anul 2016 devine senator în Parlamentul României.
A continuat să scrie publicând numeroase volume de poezii, versuri pentru copii, traduceri, publicistică, eseuri și basme. Volumele sale s-au bucurat de aprecieri obținând numeroase premii. Dintre ele amintesc: laureat al revistei „Flacăra” (1992), Premiul „Mihai Eminescu” al Consiliului Județean Suceava (1997), Premiul „Carte frumoasă cinste cui te-a scris…” pentru volumul „Helenice” în cadrul celui de-al VII-lea Salon de Carte Românească (Iași, 1998), premiile Uniunii Scriitorilor din R. Moldova (1998, 2002 și 2008) și laureat al premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române (2010). Ion Hadârcă mai este deținător al „Ordinului Republicii” (2011) și este membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei.
Reputatul scriitor ieșean Lucian Vasiliu scria despre versurile lui Ion Hadârcă: „Când spun Ion Hadârcă, zic: nasc și la Basarabia Poeți! Când spun Ion Hadârcă, deja rostesc un vers în limba română! Când spun Ion Hadârcă, mă gândesc, spontan, că mi-ar plăcea să tragem împreună clopotele, să sunăm colocvial talanga Junimii la Casa Pogor…”. Iar poetul Nichita Danilov spunea: „Remarcăm la poetul Ion Hadârcă o anumită eleganță, deloc ostentativă, a rostirii. Poetul nu-și caută formula, ci o găsește cu ușurință aproape întotdeauna”.
Ce aș mai putea adăuga? Doar faptul că atunci când spun Ion Hadârcă văd Poetul. Un poet ce de multe ori intră în cărțile cu povești ale copilăriei și nu mai vrea, aproape deloc, să mai iasă. Și totuși, Ion Hadârcă scrie nu pentru a se afla în treabă, ci are mesaje foarte clare de transmis cititorului. Dacă nu ar fi convins de demersul său nu ar mai face nimic. Consider că trebuie să lăsăm jocurile care nu ne fac cinste și să ne aplecăm mai mult la asupra operei scriitorilor. Am avea mult mai mult de câștigat.
Cutia de viteze
Prin cerceveaua geamului, distrat,
Mai urmăresc eterna mișunare.
E timp pierdut, dar fac o încercare
Să sparg găoacea cadrului blazat.
Și evadând în jeep-uri, avioane,
Tot mai grăbit și tot mai amorțit,
De propria-mi făptură depășit,
Nu simt cum sarea-mi urcă prin ciolane.
Doar într-o parte, firele de grâu
Nu sar pe roți, nu mușcă din zăbale.
Momit în serpentine și spirale,
Nu se grăbește cântecu-n scatiu,
Și an de an plătica din pereche
Depune icre noi în delta veche.
Zilele
… Șapte iar
Și-mi pare că-i puțin.
Și-mi mai pare c-au furat din ele
Mâțele cu fosfor de lumini,
Stăncile cu soarta pe cișmele.
Și-am să-ncerc de-a-ndoaselea apoi
Să le-nșir pe degete-fuioare:
Sâmbătă și vinere și joi…
Noaptea printre degete mă doare.
Nu-nțeleg, părinte,
și mă mir –
Șapte sunt și cântă măcinare.
Ca uimirea lângă trandafir,
Ca lumina dintr-o lumânare.
Dacă vii cumva de sărbători,
De-ale casei noastre să-mi aduci –
Zile mare încununate-n zori
Cu frunzari de vișini și de nuci.
Ale mele tot mai mici se fac.
Ale mele tot mai des se duc,
Ca din palmă firele de mac,
Ca din codri viața de haiduc.
Fața pâinii
(apoteoza spicelor)
Cu tot negrele țărânii
Preacurată-i fața pâinii
Și cu risipa fărâmii
Preacurată-i fața pâinii
Și cu sarea grea din spate
Preacurată-i fața pâinii
Și-mpărțită-n jumătate
Preacurată-i fața pâinii
Maică – Ea de dimineață
Preacurată-i fața pâinii
A purtărilor de-o viață
Preacurată-i fața pâinii
Și când mirii se sărută
Preacurată-i fața pâinii
Cu dinți umezi de-alăută
Preacurată-i fața pâinii
Căci în trupul de secară
Preacurată-i fața pâinii
Urcă dragostea de țară
Preacurată-i fața pâinii
Și-n prosoape ne desface
Preacurată-i fața pâinii
Ani de muncă ani de pace
Preacurată-i fața pâinii.
