Şlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Florentina Loredana Dalian
Florentina Loredana Dalian este o interesantă şi talentată scriitoare ce provine şi s-a format în inima Bărăganului, chiar dacă s-a născut la Bucureşti la data de 29 martie 1968. Pentru amatorii de istorii literare trebuie să spunem că acesta este un pseudonim, în realitate numele de familie este Dănilă.
După ce a absolvit cursurile şcolii generale din comuna Munteni-Buzău şi ale Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia (la clasă de informatică), ambele din judeţul Ialomiţa, a urmat Facultatea de Tehnologie Chimică Anorganică a Institutului Politehnic Bucureşti unde obţine licenţa. De la absolvire locuieşte în Slobozia.
Chiar dacă am putea să ne gândim că nu există nicio legătură între profesia de bază şi literatură, vom observa, după ce îi vom citi cărţile, că există o chimie deosebită între inginerul chimist şi literatură, ca de altfel între mulţii specialişti din varii domenii.
Editorial a debutat cu un volum de proză scurtă „Şi copiii se îndrăgostesc”, ce a fost tipărit în anul 2008 la Editura „Clubul Saeculum” din Beclean. Au urmat, în ordinea apariţiilor: „Aceeaşi lună peste sat” (proză scurtă, 2010), „Scrisori netrimise” (roman, 2011), „A unsprezecea poruncă” (proză scurtă, 2012 şi ediţia a-II-a în 2014), „Înainte de magnolii” (roman, 2014), „Miss Univers” (proză scurtă umoristică, 2017), „Domnişoara Nimeni” (versuri, 2017) şi „Ostrov” (versuri, 2019). În anul 2018 în colaborare cu umoristul constănţean Ananie Gagniuc a publicat volumul de proză scurtă umoristică „De râsul Cucilor”.
Florentina Loredana Dalian este o prezenţă activă în revistele literare, precum: „Lumina literară şi artistică”, „Leviathan”, „Detectiv cultural”, „Helis”, „Literadura”, „Spaţii culturale”, „Scârţ”, „Baadul literar”, „Cafeneaua literară” ş.a. Scrierile sale nu au rămas fără ecou în lumea atât de vastă şi plină de concurenţă a fenomenului literar.
A obţinut numeroase premii pentru proză, poezie, dramaturgie şi haiku. Sunt şi câţiva confraţi care i-au apreciat lucrările din care îi amintesc pe câţiva: Adrian Dinu Rachieru, Valeria Manta Tăicuţu, Ion Roşioru, Marius Chelaru, Virgil Diaconu, A. G. Secară, Passionaria Stoicescu, Titi Damian, Liviu Comşia, Tudor Cicu, Daniela Şontică, Ionuţ Caragea ş.a. Ca urmare a activităţii sale susţinute a fost cooptată în UZPR. Mai este membră fondatoare a Clubului Umoriştilor Constănţeni (CUC) „Prăvălia cu umor”, membră a Asociaţiei Culturale „Leviathan” din Bucureşti, a Uniunii Epigramiştilor din România şi a Societăţii Române de Haiku Bucureşti.
Florentina Loredana Dalian este o prezenţă activă la evenimentele literare organizate de scriitorii buzoieni sau de cei ialomiţeni, în parteneriat. Pentru a-i întregi cât de cât portretul literar, voi prezenta un citat din Adrian Dinu Rachieru, dintr-o cronică mai amplă: „Fără a lua cu asalt revistele, fără a se insinua într-o lume gălăgioasă şi vanitoasă (precum cea scriitoricească), fără a pune în mişcare strategii de autopromovare într-o cultură, vai, publicitară şi fără a «momi» critici care să-i «slavoslovească» textele (fie şi într-un discurs prefaţial), autoarea din Slobozia se anunţă ca o apariţie de tot interesul.”
La volumul său „Miss Univers” am scris o cronică în care conchideam: „Din cele prezentate rezumativ din volum putem aprecia că Florentina Loredana Dalian este o umoristă plină de talent şi cu un ascuţit spirit de observaţie a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Întâmplări din viaţa reală sunt de un umor debordant şi molipsitor, iar cei care au timp şi posibilitatea de observare şi înţelegere i-ar depăşi pe nenea Iancu şi alţi corifei ai genului umoristic. Eu o felicit şi-i doresc alte texte care să ne facă viaţa un pic mai veselă”.
Sunt eu
Aş fi vrut să fiu Mata Hari,
să frâng inimi una câte una,
apoi să plec senină, dansând din buric,
să dănţuiesc, să trădez,
la urmă, să privesc zâmbind plutonul de execuţie,
să râd de bieţii soldaţi
cărora le tremură degetul pe trăgaci.
Aş fi vrut –
pe toţi zeii care nu există! –
aş fi vrut să fiu Mata Hari!
În loc de asta, sunt eu,
aşa cum mă ştii:
moacă, împiedicată, ascunzându-mi trăirile
în spatele unui evantai.
Sunt eu, aşa cum nu mă ştii,
Vărsând după tine lacrimi sărate şi dulci,
Cu plânsul sărmanei Borijove…
Să nu taci!
Târziu în noapte
deodată telefonul
spărgând liniştea…
îmi potrivesc bătăile inimii
cu modulaţiile vocii tale
coborâtă parcă din cer
Să nu taci! Inima mea
ar înceta să bată…
Trădare
Şi eu, dragul meu, te-am trădat.
nu, nu e ceea ce crezi,
e mai rău.
Trădările stau mereu la pândă
şi se înfruptă din noi
precum graurii din cireşe,
din cireşele coapte.
Ele, trădările se hrănesc
cu iubirile coapte.
Zău, te-am trădat,
dar asta nu-i decât o poveste
care începe cu a fost odată
şi se sfârşeşte cu au trăit fericiţi
până la… următoarea trădare.
Poveşti de seară
Într-o primăvară spre vară
mi-ai zis Scufiţa Roşie.
Am râs – nu mi-e frică de lupi.
Lupii atacă-n haită şi frontal, de obicei,
doar omul a dezvoltat arta atacului surpriză
de la distanţă, de la mare distanţă.
Peste timp, într-o iarnă,
mi-ai spus Anna Karenina.
Râdeam înfăşurată-n blănuri.
Doar şinele mai lipseau,
dar nuuu,
de mult nu mai merg prin gări
pentru o biată iluzie…
Ce rămâne
Rezemat de-un copac,
la adăpostul înserării,
îţi fumezi ţigara de parcă
ţi-ai fuma regretele,
transformându-le-n scrum.
Întotdeauna ceva e prea devreme,
ceva – prea târziu…
poveştile de iubire se spun şoptit,
la gura sobei,
când încă nu-i vremea trecută
să ţi le aminteşti…
Restul se pierde
cum se pierde fumul.
Te gândeşti ce rămâne,
în timp ce tu parcă ai prins rădăcini.
Ce-ţi vei aminti din această poveste
când vei fi mai bătrân
decât arborele Sequoia?
Vin ploile
Vin ploile,
tristeţile coboară în lume
ca un alt potop.
Noe a murit.
Cine vrea să-şi afle salvarea
îşi construieşte singur o arcă.
Vin ploile
şi noi – tot mai departe –,
fiecare pe arca lui.