Cultură

Şlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Florentina Loredana Dalian

Florentina Loredana Dalian este o interesantă şi talentată scriitoare ce provine şi s-a format în inima Bărăganului, chiar dacă s-a născut la Bucureşti la data de 29 martie 1968. Pentru amatorii de istorii lite­rare trebuie să spunem că acesta este un pseudonim, în realitate numele de familie este Dănilă.

După ce a absolvit cursurile şcolii generale din comuna Munteni-Buzău şi ale Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia (la clasă de informatică), ambele din judeţul Ialomiţa, a urmat Facultatea de Tehnologie Chimică Anorganică a Institutului Politehnic Bucureşti unde obţine licenţa. De la absolvire locuieşte în Slo­bozia.

Chiar dacă am putea să ne gândim că nu există nicio legătură între profesia de bază şi literatură, vom observa, după ce îi vom citi cărţile, că există o chimie deosebită între inginerul chimist şi literatură, ca de ­alt­fel între mulţii specialişti din varii domenii.

Editorial a debutat cu un volum de proză scurtă „Şi copiii se îndrăgostesc”, ce a fost tipărit în anul 2008 la Editura „Clubul Saeculum” din Beclean. Au urmat, în ordinea apa­riţiilor: „Aceeaşi lună peste sat” (proză scurtă, 2010), „Scrisori netrimise” (roman, 2011), „A unsprezecea poruncă” (proză scurtă, 2012 şi ediţia a-II-a în 2014), „Înainte de magnolii” (roman, 2014), „Miss Univers” (proză scurtă umoristică, 2017), „Domnişoara Nimeni” (versuri, 2017) şi „Ostrov” (versuri, 2019). În anul 2018 în colaborare cu umoristul constănţean Ananie Gagniuc a publicat volumul de proză scurtă umoristică „De râsul Cucilor”.

Florentina Loredana Dalian este o prezenţă activă în revistele literare, precum: „Lumina literară şi artistică”, „Leviathan”, „Detectiv cultural”, „Helis”, „Literadura”, „Spaţii culturale”, „Scârţ”, „Baadul literar”, „Cafeneaua lite­rară” ş.a. Scrierile sale nu au rămas fără ecou în lumea atât de vastă şi plină de concurenţă a fenomenului literar.

A obţinut numeroase premii pentru proză, poezie, dramaturgie şi haiku. Sunt şi câţiva confraţi care i-au apreciat lucrările din care îi amintesc pe câţiva: Adrian Dinu Rachieru, Valeria Manta Tăicuţu, Ion Roşioru, Marius Chelaru, Virgil Diaconu, A. G. Secară, Passionaria Stoicescu, Titi Damian, Liviu Comşia, Tudor Cicu, Daniela Şontică, Ionuţ Caragea ş.a. Ca urmare a activităţii sale susţi­nute a fost cooptată în UZPR. Mai este membră fondatoare a Clubului Umoriştilor Constănţeni (CUC) „Prăvălia cu umor”, membră a Asociaţiei Culturale „Leviathan” din Bucureşti, a Uniunii Epigramiştilor din România şi a Societăţii Române de Haiku Bucureşti.

Florentina Loredana Dalian este o prezenţă activă la evenimentele literare organizate de scriitorii buzoieni sau de cei ialomiţeni, în parteneriat. Pentru a-i întregi cât de cât portretul li­terar, voi prezenta un citat din Adrian Dinu Rachieru, dintr-o cronică mai amplă: „Fără a lua cu asalt revistele, fără a se insinua într-o lume gălăgioasă şi vanitoasă (precum cea scriito­ricească), fără a pune în mişcare strategii de autopromovare într-o cultură, vai, publicitară şi fără a «momi» cri­tici care să-i «slavoslovească» textele (fie şi într-un discurs prefaţial), autoarea din Slobozia se anunţă ca o apariţie de tot interesul.”

La volumul său „Miss Univers” am scris o cronică în care conchideam: „Din cele prezentate rezumativ din volum putem aprecia că Florentina Loredana Da­lian este o umoristă plină de talent şi cu un ascuţit spi­rit de observaţie a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Întâmplări din viaţa reală sunt de un umor debordant şi molipsitor, iar cei care au timp şi posibilitatea de observare şi înţelegere i-ar depăşi pe nenea Iancu şi alţi corifei ai genului umoristic. Eu o felicit şi-i doresc alte texte care să ne facă viaţa un pic mai veselă”.

Sunt eu

Aş fi vrut să fiu Mata Hari,

să frâng inimi una câte una,

apoi să plec senină, dansând din buric,

să dănţuiesc, să trădez,

la urmă, să privesc zâmbind plutonul de execuţie,

să râd de bieţii soldaţi

cărora le tremură degetul pe trăgaci.

Aş fi vrut –

pe toţi zeii care nu exi­stă! –

aş fi vrut să fiu Mata Hari!

În loc de asta, sunt eu,

aşa cum mă ştii:

moacă, împiedicată, ascunzându-mi trăirile

în spatele unui evantai.

Sunt eu, aşa cum nu mă ştii,

Vărsând după tine ­la­crimi sărate şi dulci,

Cu plânsul sărmanei Borijove…

Să nu taci!

Târziu în noapte

deodată telefonul

spărgând liniştea…

îmi potrivesc bătăile ­inimii

cu modulaţiile vocii tale

coborâtă parcă din cer

Să nu taci! Inima mea

ar înceta să bată…

Trădare

Şi eu, dragul meu, te-am trădat.

nu, nu e ceea ce crezi,

e mai rău.

Trădările stau mereu la pândă

şi se înfruptă din noi

precum graurii din cireşe,

din cireşele coapte.

Ele, trădările se hrănesc

cu iubirile coapte.

Zău, te-am trădat,

dar asta nu-i decât o poveste

care începe cu a fost odată

şi se sfârşeşte cu au trăit fericiţi

până la… următoarea trădare.

Poveşti de seară

Într-o primăvară spre vară

mi-ai zis Scufiţa Roşie.

Am râs – nu mi-e frică de lupi.

Lupii atacă-n haită şi frontal, de obicei,

doar omul a dezvoltat arta atacului surpriză

de la distanţă, de la mare distanţă.

Peste timp, într-o iarnă,

mi-ai spus Anna ­Kare­nina.

Râdeam înfăşurată-n blănuri.

Doar şinele mai lipseau,

dar nuuu,

de mult nu mai merg prin gări

pentru o biată iluzie…

Ce rămâne

Rezemat de-un copac,

la adăpostul înserării,

îţi fumezi ţigara de parcă

ţi-ai fuma regretele,

transformându-le-n scrum.

Întotdeauna ceva e prea devreme,

ceva – prea târziu…

poveştile de iubire se spun şoptit,

la gura sobei,

când încă nu-i vremea trecută

să ţi le aminteşti…

Restul se pierde

cum se pierde fumul.

Te gândeşti ce rămâne,

în timp ce tu parcă ai prins rădăcini.

Ce-ţi vei aminti din această poveste

când vei fi mai bătrân

decât arborele Sequoia?

Vin ploile

Vin ploile,

tristeţile coboară în lume

ca un alt potop.

Noe a murit.

Cine vrea să-şi afle salvarea

îşi construieşte singur o arcă.

Vin ploile

şi noi – tot mai departe –,

fiecare pe arca lui.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker