Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Aura Christi

Aurelia Potlog, alias Aura Christi, poetă, prozatoare, eseistă și traducătoare ro­mâncă din Basarabia. S-a născut la data de 12 ianuarie 1967 în Chișinău. Părinții săi sunt Liuba și Semion Potlog. Aura Christi a absolvit Liceul teoretic româno-francez „Gheorghe Asachi” (în 1984) și Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat (în 1990), ambele din Chișinău.

Debutează încă din anul 1983 în paginile revistei „Tineretul Moldovei”, revistă la care pe timpul studenției devine redactor și apoi coordonator. Între anii 1991 și 1992 este redactor șef al revistei „Galaxia Gutenberg”.

Din anul 1993 se stabilește la București, an în care dobândește cetățenia română. Editorial a debutat în anul 1993 cu volumul de versuri „De partea cealaltă a umbrei”. De atunci a mai publicat încă 16 volume de versuri, 11 volume de eseuri, trei romane în care este inclusă și tetralogia „Vulturi de noapte” și 25 de volume de traduceri și antologii. Sub semnătura sa au mai apărut albume de fotografii comentate și de interviuri. Versurile sale au fost traduse și publicate în Germania, Franța, Belgia, Spania, Italia, Suedia, Israel, Rusia, SUA, Bulgaria, Albania, Turcia, Țara Galilor, Macedonia, China, Anglia ș.a. De asemenea, Aura Christi a întreprins turnee ce au inclus recitaluri poetice și conferințe, ca invitată la festivaluri, saloane de carte și congrese, în Israel, Grecia, China, Rusia, Italia, Spania, Macedonia, Franța, Germania, acasă în Basarabia ș.a.

De la momentul stabilirii la București s-a implicat la revista „Contemporanul” al cărui redactor șef este. Ca urmare a activității sale laborioase și valoroase în același timp a fost distinsă cu numeroase premii literare.

Amin­tesc câteva dintre ele: Premiul pentru poezie al Academiei Române (1996), Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor și al Editurii Vinea (1997), Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1998), Premiul pentru roman al revistei „Tomis” și al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor (2001), Premiul Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu” (2017) și Premiul „Opera Omnia” și medalia de argint „recun­oștința evreiască” pentru volumele „Psalmi” și „Planeta Israel” (Tel Aviv, 2019).

Însă recunoașterea deosebită o reprezintă faptul că este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a

Uniunii Scriitorilor din Moldova. Importanți comentatori literari s-au aplecat asupra cărților sale. Printre ei îi regăsim pe Sorin Alexandrescu, Marin Mincu, Nicolae țone, Ion Bogdan Lefter, Nicolae Balotă, Ion Ianoși, Irina Petraș, Simona-Grazia Dima și Ion Rotaru.

Nicolae Breban, cel care a luat-o sub aripa sa protectoare de la începuturile descălecării sale la București, scria despre Aura Christi următoarele: „Această tânără scriitoare este animată de o rară pasiune formatoare. A se forma pe sine înseamnă totodată a-i forma pe alții. Nu ne miră recursul frecvent al eseistei la modelele formatoare, chiar dacă nu este nicidecum vorba de a repeta epigonic experiențe consumate. Mode­lul poate (și trebuie să fie) întrucâtva jucăuș. Ion Barbu este, în această perspectivă, un magister ludi. Cu o generozitate spontană, Aura Christi își împărtășește experiențele, e gata să dea sfaturi unor tineri poeți, în continuarea celor binecunoscute ale lui Rilke cel din Scrisorile către un tânăr poet. Iată, așadar, cartea unei autoare cu un destin literar cert. Un destin pe care Aura Christi și-l asumă. Mai mult, ea și-l construiește cu orice sacrificiu”.

Iar Cezar Ivănescu puncta următoarea frază despre poezia sa: „Colocvială, fără stridențe de nici un fel, poezia Aurei Christi atinge corzile grave ale meditației profunde, instrumentând imnic și memorabil angoasa existențială, care impulsionează fiecare poem”.

Eu am constatat că poeziile Aurei Christi diferă foarte mult de ce am întâlnit până acum la poeții basarabeni. Nu vom întâlni în poezia sa acel sentiment patriotic care străbate cărțile mai tuturor poeților de peste Prut. Parcă este creată din alt aluat. Se vede că are o vastă cultură alimentată cu lecturi din marii scriitori și gânditori ai lumii, inclusiv de pe aceste meleaguri. La ea aflăm o poezie de o forță expresivă și verbală deosebită, precum și o puternică imaginație care este transferată și cititorilor. Din aceste motive, și nu numai, poezia Aurei Christi se înscrie pe coordonatele modernității și normalității.

Ostrovul învierii

 

Ne vedem între lumi. Totul

se întâmplă pe un hotar

indecis, în abisul luminii

ce stă să se stingă, să-nvie

într-un duh rătăcit, ezitând

între ape și gând, între cer,

abis, roze, feline, nectar.

 

Peste tristeți, vârfuri, armonii

neîncăpute de nici o lacrimă,

începuturi, disperări, fântâna

morților și a vieților nevisate,

dă-mi mâna. Dă-mi mâna…

 

Trup

 

Ridică-ți trupul,

ia-l cu tine;

nu murmura

că e destul

în vraja nopții

să-i fii leagăn, cort,

țărm, casă, pătul.

Ridică-l lin,

cântă-n surdină,

cum știi să cânți

unui apus, când

bate vântul și-n

oricine târziul

crește în suspin,

când din cenușa

revărsată peste

apus și creste,

flori, se-abate

acel niciodată

ca o secure

sau poveste…

Ridică-ți trupul,

ia-l în brațe – ușor,

încet ca pe un prunc.

Respiră, fă un pas

și-n voia sfântă

‘ncet te lasă

măcar un ceas.

 

Să nu te sperii

 

Să nu te sperii orice s-ar întâmpla.

Iarba e la fel de verde ca altădată.

Căzuți pe gânduri, pegașii luminii

te răsfoiesc ca pe o carte

și întârzie, de parcă și-ar fi găsit

liniștea într-o casă a nimănui.

Să nu te sperii. Toamna dă semne

din ochii nu se știe cui.

Totul se-acoperă de cenușa anilor.

Cad heruvimi prea copți din cer.

Zumzăie destinul. A venit vremea.

Se sparge cercul vârstei de fier.

Să nu-ți fie teamă. Sunt aici.

Te aștept în miresme, vulturi, culori.

Acest drum de țară e mâna mea,

călcată de tine de-atâtea ori.