Sport

Singura constantă a Buzăului. Ce performanță a reușit portarul Relu Stoian

Cu opt etape înainte de finalul sezonului regulat, lista jucătorilor din Liga a 2-a care nu au lipsit niciun minut de pe teren este foarte restrânsă, potrivit unei analize realizat de Federația Română de Fotbal. După 11 runde disputate, peste 500 de jucători au intrat cel puțin un minut pe teren în actuala ediție de campionat a eșalonului secund, însă doar 16 dintre ei au stat pe teren în toate cele 990 de minute.

Printre cei 16 integraliști este și portarul lui FC Buzău, Relu Stoian, aflat la al treilea sezon la echipa din Crâng, în primii doi la fosta SCM Gloria. Analiza frf.ro a mai scos în evidență faptul că defensiva este de departe punctul cheie pentru mulți antre­nori, dovadă și numărul foarte mare de integraliști din acest compartiment al echipelor. Astfel, nu mai puțin de zece fundași au evoluat în toate cele 990 de minute ale celor 11 etape scurse până acum. Lidera clasamentului, Petrolul, are doi fundași pe listă, Huja și căpitanul Țicu, în timp ce alte opt echipe au câte un jucător.

Cei mai bătrâni sunt doi fundași centrali, Ionuț Stoica de la AFC Hermannstadt, care va face 34 de ani în ianuarie și brazilianul Walace de la CSA Steaua, care tocmai a împlinit 32 de ani. Podiumul vârstnicilor de pe axul central este completat de ungurul Kelemen (29 de ani) de la Csikszereda. Tot fundași centrali sunt și Kereki de la Unirea Dej, Alex Sabău de la FC Brașov și Țieranu de la Ripensia Timișoara. Fundașii late­rali sunt reprezentați doar de două nume, ambele de pe banda dreaptă. Astra Giurgiu îl are ca integralist pe Radu Gabriel Zamfir, în timp ce Politehnica Timi­șoara l-a folosit meci de meci pe Șofran.

Un alt element interesant al analizei este că nou-promovata Unirea Dej are cei mai mulți jucători care au jucat în fiecare minut al celor 11 etape de până acum, alături de Răilean și Kereki fiind prezent și căpitanul Cătinean. Mijlocașul clujenilor este singurul jucător care nu este portar sau fundaș din acest top, care nu cuprinde niciun atacant.

Lista completă a integraliștilor:

Răilean, Cătinean, Kere­ki (toți Unirea Dej), Huja, Țicu (ambii Petrolul), Gyenge, Kelemen (ambii Csikzereda), I. Pop, I. ­Stoi­ca (ambii Hermannstadt), R. Stoian (FC Buzău), R. Zamfir (Astra Giurgiu), Al. Sabău (FC Brașov), Walace (Steaua București), Țieranu (Ripensia Timișoara), Șo­fran (Politehnica Timi­șoara), Gurău (Unirea Slobozia).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker