Actualitate

Sindicatele Federației „Cartel Alfa” ies în stradă

Salariații ies din nou în stradă. După protestele celor din Sănătate, liderii „Cartel Alfa” vor organiza un protest cu salariați din mai multe domenii de acti­vitate, care, de asemenea, au o listă lungă cu revendicări, în mare parte salariale.

Sindicaliștii nu au cum să nu reacționeze față de nesemnificativa majorare a salariului minim pe eco­nomie. Ei au cerut, la întâlnirile cu guvernanții, un salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă și aplicarea corectă a legislației și nu au obținut nimic.

Și sindicaliștii buzoieni au aderat la aceste revendicări, având în vedere că județul Buzău se află de foarte mulți ani în coada unui clasament neoficial în ceea ce privește salarizarea forței de muncă, ceea ce se traduce printr-un nivel de trai scăzut.

Prin urmare, și sin­dicaliștii buzoieni se pre­gătesc să iasă din nou în stradă peste câteva zile. Spre deosebire de precedentele două proteste, care aveau ca reprezentare personalul din sistemul sanitar, de data aceasta protestul care va fi organizat la Buzău peste câteva zile va avea o reprezentativitate mult mai mare în ceea ce privește categoriile profesionale.

Practic, acțiunile „Cartel Alfa” au fost declanșate din data de 14 ianuarie și se vor derula potrivit unui ­ca­lendar. Mai exact, din data de 14 ianuarie până în data de 24 februarie sindicaliștii Federației „Cartel Alfa” vor desfășura acțiuni de protest în toată țara. La Buzău, acțiunea sindicaliștilor  din cadrul sindicatelor ce sunt afiliate la Federația „Cartel Alfa”  este programată pentru data de 27 ianuarie. Ea va avea loc, ca și celelalte două ale sindicaliștilor din Sănătate, în fața Prefecturii.

„Suntem în pline acțiuni. Colegii au plecat astăzi (n.r., 14 ianuarie) și au ajuns pe la Târgu Mureș, sâmbătă sunt în Brașov, duminică în Ploiești, după aceea începem pichetări în București. Pe 27 vom picheta și noi la Buzău, între  ora 12.00 și ora 13.00. De data aceasta, vor fi prezenți în stradă sindicaliști de la mai multe sindicate afiliate <Cartel Alfa>, direct sau indirect. Eu o să autorizez protestul pentru 80-100 de persoane, pentru ca să putem respecta măsurile sanitare. O să participe de la Râmnicu Sărat și din Buzău, dar nu vor veni și din alte zone, pentru că suntem destui pentru această activitate. Dacă nu ar fi aceste măsuri sanitare, foarte mulți ar dori să participe la aceste proteste. O să menținem distanța și am decis ca protestul să se desfășoare numai pe parcursul unei ore, ca să putem respecta măsurile sanitare și să putem să protejăm oamenii”, a declarat Vasile Minică, liderul buzoian al Federației „Cartel Alfa”.

În țară, acțiunile protestatarilor se vor desfășura sub formă de caravane în care sindicaliștii vor avea ocazia să transmită ne­mulțumirile reprezen­tan­ților mai multor instituții:  „Caravana protestelor a debutat, 14 ianuarie,  în Baia Mare și duce ne­mulțumirile membrilor noș­tri către instituțiile statului. Pe traseu, caravana se oprește la: Zalău (protest în fața prefecturii vineri, 15.01, orele 9.30 – 10.30),Târgu Mureș (protest în fața prefecturii vineri, 15.01, orele 13.00 – 14.00), Brașov (pro­test în fața prefecturii sâmbătă, 16.01, orele 12.00 – 13.00), Ploiești (protest în fața prefecturii duminică, 17.01, orele 12.00 – 13.00), București, unde vor avea loc acțiuni la: Administrația Prezidențială – luni, 18.01, orele 10.00 – 12.00, sediile partidelor de guvernământ (PNL / USR-Plus / UDMR) – marți, 19.01 – 10.00-12.00, Ministerul Finanțelor Publice, miercuri 20.01, orele 10.00- 12.00. Până la sfârșitul lunii fe­bruarie vor fi organizate acțiuni de protest și la nivelul altor județe. În același timp, colegii noștri din Federația <Solidaritatea Sanitară> din România des­fășoară propriul calendar de proteste, ale căror revendicări le susținem pe deplin”, anunță liderii Confederației „Cartel Alfa”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker