Monden

Simona Gherghe și-a câștigat primii bani în județul Buzău

Pasionată de călătorii, prezentatoarea Antena 1 a povestit, într-o emisiune recentă, că este o fire foarte organizată, ea fiind cea care planifică mereu vacanțele grupului ei de prieteni. Tocmai pentru că este foarte riguroasă, Simona spune că nu a uitat niciodată ni­mic important acasă, iar bagajul conține întotdeauna toate lucrurile necesare.

O cunoscută iubitoare a schiului, Simona a povestit, la emisiunea „Dincolo de aparențe”, cum a descope­rit acest sport când avea 27 de ani și cum, de curând, a trăit vacanța perfectă pentru ea: o combinație între schi și SPA.

Însă, până să-și permită să călătorească în străină­tate și să se răsfețe în destinații de top, Simona își petrecea vacanțele la bunici, în comuna Pietroasele, din județul Buzău, unde îi plăcea să se implice în treburile gospodărești. ,,Îi ajutam pe bunicii mei. Mai mult decât atât, țin minte că, într-o vară, copiii mer­geau la ferma din sat și lucrau acolo, câștigau bani pentru familiile lor. Mi-am dorit foarte mult să fac același lucru, le-am spus bunicilor mei, mamaia nu a fost de acord, s-a lăsat cu plânsete, așa că am sunat la Iași, la părinții mei și le-am spus că vreau să muncesc. Ai mei m-au lăsat și am mers la cules de piersici și la desfrunzit via. Așa mi-am câștigat primii mei bani, la 14 ani”, își amintește cu bucurie Simona.

,,Au fost banii mei, nu s-a atins nimeni de banii munciți de mine”, a declarat prezentatoarea emisiunii „Acces direct”. Simona Gherghe a mai povestit și cum a ră­mas impresionată de călătoria cu trenul până la Sankt Petersburg, dar și de ce este Parisul orașul ei preferat. ,,Cum ajung acolo, îmi dau seama că îmi era foarte dor de orașul ăsta, care pe mine mă încarcă pozitiv. Eu cu soțul meu ne plimbăm încontinuu când ajungem acolo, mâncăm papa bun, cum­părăm cadouri pentru copii, dar este doar timpul nostru, în doi”, a spus Simona Gherghe, la ultima escapadă esacapdă alături de soț, în orașul iubirii.

Articole similare