Economic

Siguranţa la locul de muncă: Utilitatea unor ochelari de protecţie profesionali

Ochelarii sunt o componentă importantă a echipamentului de protecţie ce trebuie purtat în timpul lucrului. Specialiştii arată că un procent covârşitor, de 90% dintre leziuni, puteau fi prevenite dacă victimele ar fi purtat ochelari cu măsurile corecte de protecţie a zonei ochilor. Efectele negative ale activităţii în condiţii neprotejate nu sunt obligatoriu vizibile de îndată. Poţi lucra crezând că eşti în siguranţă şi să suferi leziuni pe termen lung. Iată câteva dintre avantajele pe care ţi le poate oferi achiziţia de ochelari de protecţie la preţ avantajos, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate.

Accidente de muncă provocate de particule

Munca fizică te predispune la acest tip de accidentări. Este o certitudine pentru toată lumea că zona ochilor este una dintre cele mai sensibile. Dacă lucrezi în condiţii de praf, murdărie, aşchii sau alte particule periculoase, este esenţial să ai ochii acoperiţi. În funcţie de dimensiunile şi duritatea materialelor care te pot lovi trebuie să alegi şi ai la dispoziţie de la policarbonat simplu până la protecţie balistică. Chiar şi forma depinde tot de condiţiile de muncă, având de ales de la rame simple, clasice, până la modele asemănătoare ochelarilor pentru sporturi nautice sau de iarnă.

Vapori periculoşi

Prezenţa în locuri cu substanţe chimice în atmosferă este la fel de periculoasă. Şi în acest caz trebuie să alegi materialele rezistente la contactul cu vaporii. De la pesticide la substanţe de laborator, ochii pot suferi inflamaţii şi vedere neclară. Personalul care lucrează într-un mediu în care se transportă, manipulează sau utilizează substanţe chimice are obligaţia purtării ochelarilor de protecţie, deoarece acestea scad riscul unei reacţii alergice.

Arsuri provocate de lumină

Dacă lucrezi în exterior, trebuie să ai grijă în primul rând să te protejezi de radiaţiile ultraviolete prin echiparea cu lentile tratate corespunzător. Anatomia ochiului este foarte sensibilă la condiţiile în care este expus. Lumina poate deveni un factor nociv atunci când nu atinge sau depăşeşte anumite limite. Aparatele de sudură, laserele, proiectoarele de mare putere sau lămpile UV acoperă o arie foarte mare de utilizări. Toate aceste exemple sunt cu atât mai periculoase, deoarece nu creează disconfort instant. Poţi petrece câteva minute bune expus la o lumină nepotrivită şi să suferi consecinţele abia după câteva ore. Purtarea ochelarilor potriviţi este principala măsură de siguranţă pe care o poţi lua pentru sănătatea şi integritatea ta corporală.

Leziuni din cauza ecranelor

În ultimii doi ani, marcaţi de pandemia de coronavirus, cabinetele oftalmologice s-au umplut. Îngrijorător este că foarte mulţi pacienţi sunt copii, afectaţi de şcoala online. Atunci când petreci ore întregi în faţa unui calculator, telefon mobil sau televizor, eşti expus tot unui pericol nevăzut. Fără să-ţi dai seama, succesiunea agresivă de imagini şi lumini îţi afectează sănătatea ochilor. Ochelarii de protecţie în faţa ecranului trebuie purtată chiar şi de către utilizatorii fără dioptrii. Din fericire, tehnica medicală include o mulţime de filtre de un real ajutor în faţa ecranelor.

Ochelarii de protecţie sunt folositori în multe situații, fiind purtați de sportivi, piloţi dar și de lucrători în construcţii sau laboratoare. Una dintre cele mai noi şi mai răspândite condiţii de afectare a sănătăţii ochilor este expunerea îndelungată la ecrane, începând chiar cu copiii preşcolari. Nu trebuie să te bazezi doar pe protecţia oferită de ochelarii de vedere sau de cei de soare. Alege materialele cu factor de protecţie specific adaptat la mediul în care eşti expus în timpul lucrului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker