După nici 30 de ani, istoria se repetă; doar că nu la scara unei întregi ţări, ci într-un partid politic, ce-i drept cel mai mare şi aflat la guvernare. Iar odiosul dictator zace tot la răcoare, dar nu la doi metri sub pământ, iar sinistra lui parteneră nu-l însoţeşte pe lumea cealaltă, ci se plimbă alături de fiul odiosului.
În rest, senzaţiile de deja-vu chiar îţi pot da fiori, dacă le-ai trăit nemijlocit pe cele de acum 30 de ani. Mai lipseşte, ca garnitura să fie completă, să auzim că Liviu Dragnea a întinat nobilele idealuri ale social-democraţiei…
Citeam, miercuri, declaraţiile unui politician, care spunea poporului că este păcat că odiosul a fost încătuşat în calitate de lider de partid. Aşa zic şi eu, şi aşa zice orice om cu scaun la cap, indiferent de orientarea sa politică. Ba, mai grav mi se pare faptul că respectivul a intrat la pârnaie deţinând a treia funcţie din statul român. Dar să revenim la politicianul nostru, care este primar social de democrat dintr-un sector al Capitalei, care a ţinut neapărat să înfiereze şi el regimul de tristă amintire. Cam ca Oprişan care, pe 26 mai, seara, îl înfiera pe fostul lider al PSD, pe principiul “dacă pică Dragnea, dau bine la popor şi în faţa colegilor de partid, dacă nu pică, poate primesc ceva să tac din gură”. Aşa cum a făcut-o la fiecare mişcare a firavei opoziţii din interiorul partidului…
Lăsându-l la o parte pe Oprişan, mă întreb unde erau cei care îl înfierează acum pe odiosul dictator când câţiva colegi ai lor încercau să facă un-pas doi în sensul temperării elanului distructiv al acestuia. Da, stăteau pitiţi, să vadă încotro se înclină balanţa.
În fine, ştiţi care este marele noroc al social-democraţilor? Că aceia care ar trebui să pună, ceas de ceas, în gura mare, aceste întrebări, sunt ocupaţi. USR să facă guvern cu Ponta, iar PNL să se bată cu IT-iştii. Iar Băsescu cu scheleţii din dulap.
