Administrație

SFINŢI şi PĂCĂTOŞI se întâlnesc la Berca

Pentru finalul acestei luni, timp de două zile, pe 26 şi 27 iulie, platoul de la Plaiul Şoimului, unde în fiecare an este organizată sărbătoarea câmpenească de Ziua localităţii Berca, a fost rezervat unui eveniment special, care va fi susţinut de o asociaţie din judeţul Buzău ce reuneşte iubitori de muzică „rock, folk şi mai mult”, dar care mai au o pasiune în comun: motoarele pe două roţi! Festivalul cu specific aparte este, la Buzău, deja la a treia ediţie.

Primarul ales al comunei Berca, Denis Eugen Ionescu, spune că administraţia locală nu are altă implicare în organizarea evenimentului de pe Plaiul Şoimului, în afară de faptul că pune la dispoziţie platoul şi, dacă este cazul, amenajează căile de acces în zonă. De altfel, conform aceleiaşi surse, tot ce înseamnă organizare şi funcţionare a manifestării ţine doar de „bucătăria internă” a grupului de buzoieni iubitori de muzică specială şi de motoare pe două roţi, ei apreciind gestul autorităţilor locale de a găzdui, necondiţionat, evenimentul.

O menţiune specială din partea primarului Ionescu este legată de faptul că, odată încheiate edițiile anterioare, s-a procedat la inspectarea platoului: „Aproape că este mai curat ca la venirea musafirilor! Nu hârtii, nici măcar un chiştoc de ţigară nu găseşti, în ciuda faptului că aici vin câteva sute de persoane! Curăţenie exemplară, o dovadă de educaţie şi a faptului că, într-adevăr, pe Platoul Şoimului se organizează un  eveniment special!”.

În locaţia de la Berca, în cele două zile de la sfârşitul lunii iulie, se întâlnesc grupuri cu aceleaşi pasiuni din toată ţara, acesta fiind un răspuns al buzoienilor pentru cum sunt primiţi, în toate oraşele, la astfel de evenimente.

Articole similare