Administrație

Consiliul Județean susţine performanţa sportivă a copiilor

„Colaborarea Consiliului Județean Buzău cu Liceul cu Program Sportiv <Iolanda Balaș Soter> pentru derularea Programului județean de pregătire în sportul de performanță pentru copii și tineri proveniți din mediul rural, aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Buzău nr. 180/2020, se prelungește și pentru anul școlar 2024-2025”, acesta este titlul oficial al hotărârii adoptate de consilierii judeţeni, indiferent de culoarea politică (votul a fost în unanimitate), la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean în exerciţiu, Petre Emanoil Neagu.

Colaborarea între instituţia Consiliului Judeţean Buzău şi Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaş Soter” a fost statuată în anul 2020 şi a constat în derularea unui program județean de pregătire în sportul de performanță pentru copii și tineri proveniți din mediul rural. Urmare a acestei înţelegeri, timp de patru ani şcolari (2020-2021, 2021-2022, 2022-2023 și 2023–2024), elevii incluşi în acest program au beneficiat de susținerea costului lunar pentru cazarea la internatul liceului și masa, subvenţii la care, pe durata colaborării de până acum, instituţia Consiliului Judeţean, prin votul consilierilor, a mai direcţionat către 102 elevi proveniţi din mediul rural premii şi alte stimulente financiare sau materiale. Disciplinele sportive susţinute au fost fotbal, atletism și handbal.

„Pentru că susținerea financiară pentru dezvoltarea potențialului sportiv al unor elevi s-a dovedit un număr oportun dar și stimulativ, propun o prelungire și pentru anul școlar 2024-2025”, a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în susţinerea proiectului de hotărâre, înaintat votului plenului consilierilor.

În cei patru ani de implementare a Programului judeţean de pregătire în sportul de performanţă pentru copii şi tineri proveniţi din mediul rural, Consiliul judeţean Buzău a acordat următoarele subvenţii: 2020/2021 – 7.900 lei, 2021/2022 – 19.150 lei, 2022/2023 – 22.920 lei și 2023/2024 – 25.090 lei.

Articole similare