Cultură

Sfântul Nectarie Vindecătorul. Tradiții, obiceiuri

În fiecare an, pe 9 noiembrie, creștinii il sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Nectarie, despre care se știe că este mare făcător de minuni, taumaturg și vindecător de boli grave (cancer) și grabnic ajutător în orice nevoi. Sfântul Nectarie de la Eghina este considerat un adevărat protector al oamenilor în suferință. Sfântul Nectarie Taumaturgul, adică „Vindecătorul” sau „Cel ce tămăduieşte”, este renumit pentru minunile pe care le făcea încă din timpul vieţii, cu rugăciunile sale fierbinţi, pentru toţi ce-i cereau ajutorul. Sfântul Nectarie esteunul dintre  Sfânții secolului al XX-lea.

Sfântul Nectarie din Eghina (n. 1 octombrie 1846, Silivri, Imperiul Otoman, Turcia – d. 8 noiembrie 1920. Deoarece  pe 8 noiembrie este sărbătoarea Sfinților Arhangheli, hramul a fost stabilit pentru ziua următoare, 9 noiembrie. A fost episcop al Pentapolei și ctitor al mănăstirii „Sfânta Treime” de pe insula Eghina. În 1961, Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului l-a proclamat sfânt al Bisericii Ortodoxe, prăznuirea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie.

Este Sfântul lui Dumnezeu, este un om ce a slujit Biserica și care și-a iubit semenii cu dăruire și lepădare de sine.

În ziua acestei sărbători creștinii ţin post mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară şi pentru vindecări.

În România, părticele din moaştele Sfântului Nectarie se găsesc şi la Mănăstirea Putna, la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iaşi, la Schitul „Sfinţii Ioan şi Nectarie” din Brădetu, judeţul Argeş, la Mănăstirea Halmyris din comuna Murighiol, judeţul Tulcea, la Biserica „Sfinţii Voievozi” din satul Ghimiceşti, comuna Fitioneşti, judeţul Vrancea, la Biserica „Sfânta Treime” din localitatea Bucium, Judeţul Braşov.

La Biserica Spitalului TBC din Sibiu, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Izvorul Tămăduirii” a Spitalului judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Nectarie” din cartierul ieşean Alexandru cel Bun, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, la Capela „Sfântul Andrei” din cadrul Spitalului Judeţean Galaţi, la Biserica memorială „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, potrivit crestinortodox.ro.

Articole similare