Economic

Seceta pune în pericol producția de semințe pentru legume

Specialiştii Staţiunii de Cercetare, Dezvoltare Legumicolă (SCDL) Buzău vorbesc despre o scădere a producţiei de seminţe în cazul legumelor, pe fondul temperaturilor din ce în ce mai ridicate înregistrate de-a lungul anului, şi propun măsuri de protejare a culturilor de semincere prin utilizarea stupilor de albine sau a microorganismelor din sol. Potrivit cercetătorilor, producţia de seminţe ar putea scădea de la an la an, pe fondul schimbărilor climatice. Chiar şi cu o irigare adecvată a culturilor de semincere, plantele sunt supuse unui stres termic şi unei cantităţi ridicate de radiaţii care fac imposibilă polenizarea.

„În general, SCDL Buzău se preocupă de producerea de seminţe de legume româneşti, dat fiind faptul că în portofoliul unităţii există peste 100 de soiuri şi hibrizi. De la an la an, provocările au fost din ce în ce mai mari în ceea ce priveşte producerea de seminţe. A trebuit să adaptăm tehnologiile şi a trebuit să inovăm aceste tehnologii, deoarece a existat această migrare a anotimpurilor şi plantele reacţionează diferit. În cazul semincerilor legumicoli putem vorbi despre o producţie ceva mai mică, dacă nu sunt luate măsuri corespunzătoare datorită atât secetei pedologice, cât şi datorită arşiţei atmosferice. Fiind vorba despre o intensitate a radiaţiei solare foarte puternică, în perioade diferite de timp, planta nu poate să absoarbă din sol suficientă apă cât are nevoie şi ajung la ofilire. În momentul respectiv, când o plantă nu are suficientă apă, când în aer nu există umiditate, polenizarea nu se mai face corespunzător şi cantitatea de seminţe viabile scade. La peste 35 de grade Celsius polenul nu mai este viabil la tomate, la ardei, ceapă, plantele rădăcinoase”, a declarat, pentru „Agerpres”, directorul ştiinţific al SCDL Buzău, Floarea Burnichi.

Scăderea cantităţilor de seminţe implică o diminuare a producţiilor de legume motiv pentru care SCDL recomandă ca terenurile agricole să fie tratate cu îngrăşăminte naturale, iar fermierii să acorde o atenţie deosebită insectelor polenizatoare: „În condiţiile acestea normal că vei obţine producţii scăzute, cu cel puţin 10 la sută mai mici şi de aceea trebuie să apelăm la diverse metode. Lucrările solului ar trebui executate în număr cât mai mic, se recomandă uneori zone înierbate acolo unde culturile permit acest lucru. Există multe astfel de metode pe care le putem folosi pentru a creşte producţia de seminţe şi dat fiind că anul se anunţă secetos, cu atât mai mult trebuie să fim atenţi la modul în care amplasăm culturile şi la sursele de apă de care dispunem. Ar fi benefic să utilizăm irigarea prin picurare, pentru că şi cantitatea de apă se reduce şi trebuie să ţinem cont de rotaţia culturilor pentru că un alt factor care determină scăderea accentuată a producţiei de seminţe îl reprezintă şi atacul de boli şi dăunători. Trebuie să utilizăm plante companion pe lângă tratamentele tradiţionale pentru că ne dorim să oferim legume cu gust, sănătoase, de calitate. Trebuie să luăm măsuri să atragem inclusiv insectele polenizatoare în culturile respective. Există anumite soluţii care aplicate pe plantă atrag insectele polenizatoare, la un hectar de cultură în general este nevoie de patru stupi”, a precizat Floarea Burnichi.

Pentru a proteja plantele de atacul bolilor şi cel al dăunătorilor, cercetătorii mai recomandă dezvoltarea microorganismelor din sol.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker