Actualitate

Se simplifică procedurile la eliberarea documentelor emise cetăţenilor străini și europeni

Începând cu data de 1 ianuarie 2022, structura teritorială Buzău a Inspectoratului General pentru Imigrări nu va mai solicita, la depunerea documentelor privind reglementarea dreptului de ședere sau de rezidență, după caz, copii ale următoarelor documente: actul de identitate al cetățeanului român/străin eliberat de autoritățile române, scrisoare de acceptare la studii, actul constitutiv al instituției de formare profesională și actul constitutiv al organizației.

De asemenea, nu vor mai fi necesare copii ale certificatului de înmatriculare al societății comerciale, actelor constitutive ale societății comerciale, hotărârii judecătorești de înființare, certificatului cu înscrierile de mențiuni efectuate la O.N.R.C (dacă este cazul), autorizației de funcționare și avizului tehnic de specialitate.

Totodată, atât cetățenii UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene cât și cetățenii terți, nu mai sunt obligați să depună copie a certificatului de căsătorie și a certificatului de naștere al copilului, cetățean român/străin, eliberate de autoritățile române.

Măsurile adoptate, Inspectoratul General pentru Imigrări urmărește creșterea gradului de încredere în activitatea instituției oferind cetățenilor predictibilitate și un serviciu public care poate fi soluționat mai simplu și mai rapid. Măsurile au fost luate  în contextul modificării legislative, referitoare la punerea în aplicare a prevederilor Legii 267/2021.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker