Actualitate

Se răcește vremea. Ce temperaturi sunt așteptate în Buzău

Un val de aer polar vine peste Europa. Afectată va fi și România, unde temperaturile vor scădea semnificativ, mai ales în vestul, centrul și nordul țării.

Vremea se răcește în toată țara începând de săptămâna viitoare. Temperaturile vor fi cuprinse între minus 6 şi 10 grade Celsius, cu valori mai scăzute în vest, centru, nord dar şi zonele montane.

Local şi temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare la munte şi mixte în celelalte regiuni. În zonele montane se va depune un nou strat de zăpadă, iar ninsorile vor fi puternic viscolite. Vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, precum şi la munte, unde va accentua senzația de rece, potrivit adevărul.ro.

Și în Buzău vremea va fi rece. Luni sunt așteptate temperaturi cu minus pe timpul nopții și ploi. Cea mai friguroasă noapte va fi marți, când minima poate atinge -5 grade Celsius, potrivit meteorologilor.

Noaptea vom avea temperaturi preponderent negative. Inclusiv în Capitală este posibil să avem pe parcursul zilei de luni precipitații care în orele serii să devină mixte. Răcirea este una semnificativă. Mai ales la munte vom avea precipitații sub formă de ninsoare, vântul va sufla tare, va viscoli și va spulbera zăpada“, spune Elena Mateescu, directorul Agenției Naționale de Meteorologie.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker