Actualitate

Se caută voluntari care să ajute copiii din centrele de plasament să-și rezolve temele

Responsabilii programului „Ajungem mari” fac un apel către buzoieni pentru a găsi voluntari în vederea continuării programului  educațional ,,Dă-ți pasiunea mai departe” dedicat copiilor din centre de plasament din județ.

„Ajungem mari” este un program educațional care, de circa cinci ani de când a fost lansat, a schimbat viețile multora dintre copiii aflați în plasament, dar și preju­decățile oamenilor mari. Cel mai mare proiect al acestui program este ,,Dă-ți pasiunea mai departe”, care sprijină copiii instituționalizați pe termen lung prin implicarea unui număr mare de voluntari care devin profesori, dar și prieteni pentru copii.

Anul acesta, echipa „Ajungem mari” caută voluntari pentru 50 de copii și tineri din apartamentele și Centrul de primiri în regim de urgență Buzău și 35 de copii din căsuțele din Râmnicu Sărat.

„Fiecare activitate cu copiii are un impact asupra lor, de aceea și voluntarii îi alegem cu foarte mare strictețe și vrem să păstrăm această legătură cu ei pe termen cât mai lung, pentru că este foarte importantă relația pe care o construiești cu copiii din centre,  care au nevoie de sprijin, de încurajare; avem voluntari care sunt de patru-cinci ani în organizație”, a declarat pentru OPINIA Cristina Cautiș, responsabil Comunicare & Relații publice din cadrul organizației.

Buzoienii care au timp și vor să se implice într-un astfel de proiect de voluntariat o pot face până pe 11 octombrie. Înscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul  htps://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/ unde se găsesc și toate detaliile despre voluntariat.

Activități online ale voluntarilor cu copiii

Dacă anii precedenți ­volun­tarii mergeau, săptămânal, la copiii din centre și susțineau ore de pregătire școlară sau ateliere creative cu grupe de câte trei-șase copii, pandemia a adus unele modificări în ceea ce privește interacțiunea voluntarilor cu copiii. Pentru protejarea copiilor, anul acesta activitățile ­educative se vor desfășura online.

Modulul de voluntariat durează șapte luni. Fiecare vo­luntar va lucra cu maximum trei copii, într-o ședința săptămânala de o oră și jumătate. Sunt așteptați ­vo­luntari din orice domeniu, motivați să îi sprijine pe copii.

Pentru a realiza pregă­tirea online cu copiii voluntarii vor avea parte mai întâi ei de o pregătire în acest sens. Astfel, voluntarii selectați vor participa la traininguri online despre lucrul cu copiii instituționalizați, iar consilierii ­edu­caționali îi vor sprijini pe parcurs să găsească metodele de pre­dare atractive pentru copii.  Rolul lor va consta în a-i ajuta  pe copii să scrie corect și să socotească, să recupereze informațiile pe care nu le-au înțeles la școală sau să se pregătească pentru examene (Evaluare Națională sau Bacalaureat). De asemenea, ei pot susține ateliere online de cultură generală sau dezvoltare personală și pot deveni mentori pentru tinerii care se pregătesc pentru o viață independentă.

Despre aceste activități, Ana Cris­tache, coordonator național ,,Ajungem MARI” spune: „Cei mai mulți copii instituționalizați au mult de recuperat pe plan școlar și nu au încredere în forțele lor, că pot reuși în viață sau trece un examen dificil. Căutăm oameni calzi, răbdători și consecvenți, care să le fie alături săptămânal și să îi ajute cu zâmbetul pe buze, prin metode interactive, să învețe și să prindă curaj”.

Activități care ajută și la integrarea copiilor în societate

Proiectul este o colaborare reușită a responsabililor „Ajungem Mari” cu Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău.

„Fără prietenia aceasta pe care o avem cu ei nu cred că am fi putut să avem atât de multe activități cu centrele de plasament. Cu pași mici reușim să producem această schimbare în părerea pe care oamenii o au în lucrul cu instituțiile statului. Foarte mulți dintre copiii din centrele de plasament au suferit ori abandon familial, ori au fost separați de familia lor și au crescut fără niciun fel de îndrumare sau sprijin și fiecare activitate pe care noi o avem cu copiii are un impact favorabil asupra lor”, explică Cristina Cautiș cum parteneriatul cu această instituție în grija căreia se află copiii rămași fără sprijinul familiei dintr-un motiv sau altul  este benefic atât pentru imaginea instituției în societate prin implicarea voluntarilor, dar mai ales pentru că oferă o șansă la un viitor mai bun copiilor instituționalizați.

La rândul lor, specialiștii DGASPC consideră această colaborare foarte importantă atât pentru că acești copii sunt ajutați să dobândească cunoștințele de care au nevoie, dar și pentru că socializarea cu persoane din afara  sistemului care deveneau modele de viață, cu care legau prietenii și ți ajutau să se integreze mai ușor în societate.

Un proiect pentru 24 județe

Proiectul se desfășoară în București și în 24 de județe: Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea.

Pentru implicarea voluntarilor, programul ,,Ajungem MARI” a fost premiat la Gala Societății civile 2020 la două categorii. Proiectul ,,Ajungem MARI și Responsabili”, a primit premiul I pentru cursurile de educație pentru sănătate, financiară, civică și TIC, adaptate pentru copiii instituționalizați și susținute de voluntari pentru peste 800 de copii. Proiectul „Dă-ți pasiunea mai departe!” a câștigat premiul III la categoria Programe pentru sprijinul oferit copiilor de-a lungul anilor de către cei peste 7.000 de voluntari implicați până în prezent.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker