Actualitate

Se caută fonduri pentru reabilitarea Centrului de Transfuzii

Centrul de Transfuzii din Buzău a fost construit în 1974 și, până în prezent, nu a beneficiat de reabilitare, lucru care a devenit vizibil cu ochiul liber. Clădirea prezintă urme de degradare, devenind un pericol pentru cadrele medicale care își desfășoară activitatea acolo. O expertiză tehnică realizată anul trecut a scos la iveală cam cât de șubred este imobilul, unele încăperi devenind de nelocuit, din cauza faptului că au apărut fisuri foarte mari pe pereți, iar podeaua s-a lăsat în urma infiltrațiilor.

„S-a constatat că în partea superioară a clădirii sunt pereţi care au ieşit din planul cadrelor. A fost încadrată în clasa doi de risc seismic. O clădire nu trebuie privită să reziste la primul cutremur. Ea trebuie să reziste la cutremurul de amplasament şi s-a constatat că ea nu rezistă”, a declarat expertul în rezistența construcțiilor Viorel Constantinescu.

Reprezentanții Centrului au inițiat demersurile pentru ca imobilul să beneficieze de mult-așteptata renovare, iar managerul unității, Adriana Crăciun, a spus că a luat legătura cu Ministerul Sănătății în acest sens, însă documentele necesare derulării proiectului sunt în lucru. „Am luat legătura cu Ministerul Sănătăţii, iar în acest moment aşteptăm derularea fazei a doua a proiectului şi am primit informaţia că documentele sunt în lucru. Avem speranţa, cât mai curând posibil, să primim fondurile necesare”, declară Adriana Crăciun, directorul Centrului de Transfuzii Buzău.

Pe lângă activitatea de recoltare cu donatorii, Centrul de Transfuzii prelucrează şi pune la dispoziţia spitalelor din judeţ şi din ţară sânge şi produse din sânge şi plasmă, așadar, este evidentă importanța unității sanitare de interes strategic pentru Ministerul Sănătăţii.

Articole similare