Se bate mingea-n draci la țară. S-au jucat deja trei faze la Cupa Satelor

Pentru că doritori sunt mulți, Asociația Județeană de Fotbal a decis să împartă pe zone Cupa Satelor, o competiție care se bucură de mult succes la Buzău. De la mijlocul lui aprilie s-au jucat deja trei faze, dând astfel posibilitatea comunelor să-și trimită copiii la fotbal fără să cheltuiască foarte mulți bani.
Luciu, Maxenu, C.A. Rosetti și Gălbinași s-au duelat în prima etapă regională, urmate la doar o zi de Merei, Smeeni, Săhăteni și Stâlpu. În fine, în meciurile din cadrul Grupei 3, au jucat Mărăcineni (cu două echipe), Poșta Câlnău și Vernești. Echipele participante au reprezentat școlile din comunele participante, nu cluburi de fotbal, private sau publice. Luciu, Smeeni și Poșta Câlnău sunt echipele care au câștigat grupele preliminare, urmând să evolueze în fazele superioare.
Anul trecut, câștigătoarea fazei județene a Cupei Satelor a reprezentat Buzăul la faza semifinală organizată pe Regiunea Sud-Est, etapă care s-a disputat în județul Constanța, la Cumpăna. Copiii de la Luciu au pierdut un singur meci, cel împotriva gazdelor, partidă încheiată 2 la 1 în favoarea constănțenilor. Comuna Luciu câștigase faza județeană a competiției, după ce se impunea într-o grupă din care mai făceau parte Berca, Smeeni, Vintileanca și Glodeanu-Sărat. Acum două ediții, tot puștii din Luciu s-au impus în competiția buzoiană. Culmea, tot anul trecut, turneul final al Cupei Satelor s-a jucat în județul nostru, laureată fiind echipa din Târgușoru Vechi (Prahova).
O astfel de competiție organizată în mediul rural dă o șansă în plus copiilor de a îndrăgi fotbalul. Și se pot descoperi noi talente care pot face pasul spre fotbalul de performanță. Dincolo de aportul la viața sportivă din rural, Cupa Satelor a reușit să dea deja câțiva fotbaliști care evoluează pe prima scenă a sportului cu balonul rotund din România. Cristi Mihai, Răzvan Sava, Raul Stanciu sau Răzvan Creț sunt doar câteva nume care au debutat în această competiție.



