Scorțoasa: Cu Școala Altfel la… Moara de plastic!

Elevi din mai multe unități de învățământ, însoțiți de cadre didactice, și-au programat activități educative și recreative în cadrul programului Școala Altfel în zona turistică Vulcanii Noroioși. Grupele de copii au avut ocazia să descopere tradiții păstrate în comunitățile din apropierea obiectivului turistic, dar și să afle despre inițiative moderne în cadrul unor programe locale de educație ecologică.
La Scorțoasa, autoritățile locale, reprezentate de Asociația Tradiție pentru Viitor, în parteneriat cu Asociația Ținutul Buzăului, au organizat ateliere de meșteșugărit, unde copiii, tinerii și turiștii, în general, au ocazia să afle informații și chiar să să se implice în exerciții despre prelucrarea lânii prin tehnica împâslirii, de altfel, unul dintre meșteșugurile tradiționale, în alte perioade cu valoare economică în zonă.
De asemenea, elevii au vizitat Centrul Educațional Edusens din satul Plopeasa de Jos, unde au primit informații utile despre protecția mediului și reciclare. Un punct de mare interes a fost Moara de Plastic, un obiectiv care i-a încântat pe cei mici, aceștia având posibilitatea să participe activ la procesul de mărunțire a plasticului, topirea acestuia și obținerea unor produse noi, contribuind astfel la educația pentru un mediu mai curat.
Primarul comunei Scorțoasa, Vasile Săcuiu, spune că Centrul Educațional Edusens este rezultatul accesării unui proiect european, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu ajutorul căruia clădirea unei școli dezafectate, înscrisă într-un program de conservare, a fost aleasă pentru a deveni sediu și punct de lucru al asociației Edusens. Imobilul a fost supus unui program de consolidare și reabilitare structural, inclusiv un program pentru eficientizare energetică. Vechea școală funcționase cu două clase. Într-unul dintre spații a fost amenajat un laborator de educație ecologică, iar în cel de-al doilea a fost instalată o Moară de plastic, pe lângă care mai sunt în funcțiune alte utilaje care prelucrează materialul plastic brut, obținut prin mărunțire.
În județul Buzău, o instalație asemănătoare a mai fost instalată, de asemenea, în colaborare cu Asociația Ținutul Buzăului, în comuna Bozioru. Moara de plastic este un utilaj care transformă deșeurile în fulgi de plastic, pentru ca acestea, într-o etapă ulterioară, să fie transformate într-un material topit, cu ajutorul unui extruder, pentru ca, în etapa finală, să fie turnat în diverse forme, astfel că obiectele rezultate să poată fi utilizate în diverse activități casnice ori să fie păstrate în colecții. Primarul Săcuiu spune că tot ceea ce este amenajat la fosta școală din satul Plopeasa este, în întregul său, un obiectiv turistic, nu doar pentru grupuri organizate, cum este cazul elevilor, ci pentru toți turiștii care ajung în zona Vulcanilor Noroioși.

În prima parte a anului viitor, autoritățile locale vor instala în zonă mai multe panouri publicitare, pentru promovarea resurselor locale, altele decât Vulcanii. „Suntem bucuroși să împărtășim cu toți cei care ne calcă pragul frumusețile comunei noastre. Comuna Scorțoasa este binecuvântată de Dumnezeu cu numeroase bogății naturale: Izvoarele de petrol de la Beciu, cele trei formațiuni vulcanice Fierbătorile de la Beciu, Pâclele Mari și Pâclele Mici , Centrul Educațional Edusens din Plopeasa de Jos, Moara de Plastic și, nu în ultimul rând, Asociația Tradiție pentru Viitor din Gura Văii, acolo unde timpul parcă se întoarce, iar muzeul și activitățile de meșteșugărit îmbină armonios trecutul cu prezentul”, a declarat pentru un site de informații Cristina Elena Stan, consilier al primarului.



