Administrație

An școlar nou, năravuri vechi

Tot interzis la joacă pe terenul de sport!

Legea nr. 8/2023, ce statuează accesul liber pe terenurile de sport din școli, așa încât copiii să aibă posibilitatea de a se juca într-un mediu sigur, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis pe 4 ianuarie anul curent și a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit acesteia, „este permis accesul gratuit în spațiile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ care fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor și sunt administrate de către consiliile locale, tuturor copiilor (…), precum și tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora”.

Unitățile de învățământ au avut la dispoziție 120 de zile de la intrarea în vigoare a legii să introducă în regulamentele actuale de funcționare prevederi legate de acces și de modul de utilizare al spațiilor și terenurilor de sport aflate în folosința acestora, precum și orarul de acces, după orele de program, în zilele libere și în timpul vacanțelor școlare.

Ce condiții au impus școlile din municipiu copiilor care vor să  se joace pe terenul de sport

Câțiva părinți au sesizat faptul că unele școli din municipiul Buzău au reușit să se eschiveze de la aplicarea legii prin formularea unor regulamente absurde, ce descurajează orice copil să se joace, ba chiar îi încarcă pe părinți cu și mai multe responsabilități. Prevederile regulamentului Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”, de pildă, una dintre unitățile de învățământ care au eludat legea, sunt de-a dreptul ridicole. Din  start, se subînțelege că elevii minori trebuie să vină la terenul de sport însoțiți de un părinte și să prezinte mai multe documente: o adeverință din care să reiasă că sunt elevi, o adeverință de la medicul de familie, din care să reiasă că sunt clinic sănătoși, copie după certificatul de naștere/buletin al elevilor, precum și o copie după buletinul părintelui însoțitor.

De asemenea, părintele însoțitor al elevului minor trebuie să completeze o declarație prin care „se obligă să respecte prevederile regulamentului de acces și utilizare a bazelor sportive și a terenurilor de sport în aer liber ale Școlii Gimnaziale <Ion Creangă> Buzău, pe toată durata activității sportive și prin care se obligă să îl supravegheze pe copil pe toată durata activității sportive a acestuia”.

Pentru elevii majori, singura prevedere lipsă este cea legată de părinții însoțitori, însă pașii care trebuie urmați sunt aceiași în privința documentelor. Cu toate că unitățile de învățământ nu interzic fățiș accesul pe terenurile de sport, o astfel de procedură greoaie îi va descuraja, cel mai probabil, nu doar pe elevi, ci și pe părinți, care ar fi nevoiți să își supravegheze copiii ori de câte ori vor dori să facă mișcare.

Sesizările părinților au ajuns la primarul Constantin Toma, care a inițiat discuții cu directorii școlilor la începutul verii, în speranță că aceștia vor renunța la regulamentele ridicole. Nu se știe câți directori a reușit primarul Toma să convingă să aplice legea fără tertipuri, cert este că pe site-ul Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”, regulamentul pentru folosirea terenului de sport din curtea școlii figurează în continuare ca fiind valabil sub aceeași formă absurdă.

„Directorii școlilor nu sunt în subordinea Primăriei, dar am apelat deja la conducerea Inspectoratului Școlar Județean, vorbind cu fiecare director în parte, astfel încât să facem ca acest acces prin regulamentele cerute de lege să poată fi cât mai ușor, astfel încât în afara programului, aceste terenuri să poată fi utilizate de copii, mai ales că sunt investițiile Primăriei Buzău. Primăria Buzău a fost, prin Consiliul Local, prima din România care a aprobat o hotărâre prin care, practic, obligam toate școlile să își pună terenurile de sport la dispoziția oricărui copil din municipiul Buzău. Și atunci am avut probleme, în sensul în care nu toți directorii au înțeles această necesitate, această cerință socială pentru un copil sănătos. A apărut după aceasta și legea și iată că prin aceste regulamente impuse de școli, practic se blochează aplicarea acestei legi. Sunt convins că o vom rezolva”, spunea primarul Toma, la sfârșitul lunii mai.

La Bacău, prefectul a sesizat Avocatul Poporului. Este în război cu primarul

Dacă la Buzău lucrurile au fost discutate de directori și de primar, iată că se poate și mai rău, iar prefectul Bacăului, Lucian-Gabriel Bogdănel a sesizat Avocatul Poporului cu privire la faptul că terenurile de sport ale școlilor din municipiu sunt ținute închise după orele de curs, deși, potrivit legii, trebuie să fie deschise. Și aceasta din cauza inacțiunii factorilor responsabili din Primărie, susține Bogdănel.

„Jos lacătul de pe terenurile de sport ale școlilor! Terenurile de sport de la școlile din municipiul Bacău trebuie deschise tinerilor care doresc să facă sport în afara orelor de curs! Deși prin Legea nr. 8/2023 s-a modificat Legea educației fizice și a sportului, în sensul împlinirii acestui deziderat, iar unitățile școlare aveau 120 de zile de la promulgarea noilor prevederi legale pentru a-și modifica regulamentele de funcționare, terenurile de sport de la școli au avut toată vara lacăt pe porți”, a declarat prefectul judeţului Bacău.

Lucian-Gabriel Bogdănel susține că vinovată de această situație este conducerea Primăriei Bacău, instituţie care are în administrare infrastructura școlară și care nu a reacționat în niciun fel la încălcarea legii. Prefectul susține că, prin deschiderea terenurilor de sport ale școlilor, copiii sunt stimulați să adopte un stil de viață sănătos, axat pe mișcare și sport.

„Cum legea consacră calitatea UAT municipiul Bacău de administrator al infrastructurii educaționale locale, iar primăria nu a mișcat niciun deget în direcția transpunerii obligației legale într-un regulament local de acces la terenurile de sport, am decis să sesizez Avocatul Poporului cu privire la încălcarea flagrantă a drepturilor copiilor și elevilor. Peste 25.000 de elevi au început cursurile în școlile din municipiul Bacău și găsesc că este inadmisibil ca terenurile de sport să nu poată fi folosite după ore, doar din cauza delăsării actualei conduceri a primăriei”, a adăugat prefectul.

Articole similare