Educație

Școala Generală „George Emil Palade” lansează un concurs literar dedicat mamei

Școala Generală „George Emil Palade” organizează Concursul de Creație Literară „O, mamă, dulce mamă”,  în colaborare cu Parohia Sf. Mare Mucenic Mina, Școala Gimnazială „Cpt. Av. Mircea T. Bădulescu”, filiala „Pamfil Șeicaru”- Buzău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Asociația Liga Scriitorilor – filiala Buzău și Revista „Origini”. Este o competiție literară aflată la prima ediție și se adresează elevilor din clasele a V-a și a VII-a din unitățile de învățământ ale municipiului Buzău.

Organizatorii și-au propus ca și prin acest demers să contribuie la identificarea și încurajarea elevilor cu aptitudini creative și, nu în ultimul rând, să cultive sentimentul de frumos și păstrarea valorilor reale ale poporului român,  printre care, la loc de cinste, se află chipul blând al mamei.

Vor intra în concurs textele literare (proză, compuneri și poezie) dedicate mamei, cu titlu la alegere și inspirate din numele moto al concursului „O, mamă, dulce mamă”. Concursul se va finaliza pe 6 martie 2022, orele 11.30, cu o festivitate de premiere însoțită de un moment literar-artistic la biserica Parohiei „Sf. Mare Mucenic Mina”, din Bulevardul Spiru Haret Buzău.

Lucrările sunt așteptate pe adresa de email [email protected] până la data de 28 februarie.

Juriul concursului este format din Stan Brebenel, publicist și poet, coordonatorul filialei Buzău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Elena Căpățînă, poetă și prozatoare, președintele filialei Buzău a Asociației Liga Scriitorilor și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Alexandru Pripon, poet și publicist, preot la Parohia „Sf. Mare Mucenic Mina” și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker