Actualitate

Scandaluri potolite cu jandarmi în centrele de carantină

La data de 28 martie, în județul Buzău 4294 de persoane sunt în izolare la domiciliu. Alte 105 de persoane se află în carantină instituționalizată.

Având în vedere prevederile Ordonanţelor militare în vigoare, polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău și reprezentanți ai Poliţiei Locale au continuat activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19. În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 319 polițiști, peste 90 de jandarmi, 121 de polițiști locali și 70 de lucrători din cadrul MApN.

Structurile IPJ Buzău împreună cu Poliția Locală au continuat activitățile de control al persoanelor aflate în izolare la domiciliu, ocazie cu care au fost verificate 2057 de persoane. Cu această ocazie, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7500 de lei. Totodată, au mai fost aplicate 306 sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor din Ordonanța Militară nr. 2/ 2020 și din Ordonanța Militară nr. 3/2020, în valoare totală de aproape 6.000 de lei.

Peste 90 de jandarmi buzoieni, sprijiniți de colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, au acționat pe raza județului executând atât atribuții ce le revin prin Legea Jandarmeriei Romane, cât și misuni în contextul special al instituirii stării de urgență, fiind desfășurate  activități de ordine publică, precum și pentru asigurarea respectării măsurilor de carantină în zona centrelor destinate acestui scop. Au fost asigurate atât transporturile cu persoane către centrele de carantină, cât și cele care au tranzitat județul Buzău, toate desfășurându-se fără probleme. S-a acționat independent și în sistem integrat cu IPJ Buzău pentru verificarea respectării măsurii  de izolare la domiciliu și a prevederilor ordonanțelor militare, context în care au fost  aplicate amenzi în valoare de 22.300 de lei. Jandarmii au fost sesizați pentru a acționa în interiorul a două centre de carantină pentru aplanarea unor stări confictuale, desfășurându-se și o acțiune preventivă, persoanele carantinate aflând sancțiunile ce se pot aplica în situația încălcării normelor în materie.

Reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

#STAȚIACASĂ

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker