Sport

Scandalul Limpeziş – Gugeşti ia amploare: a vrut campioana Vrancei să cumpere meciurile de baraj?

Scandalul dintre campioanele Buzăului şi Vrancei, Voinţa Limpeziş şi Victoria Gugeşti, trece la un alt nivel. Ameninţată cu Tribunalul Sportiv de la Lausanne şi cu un proces în „civil”, Voinţa Limpeziş îi acuză, la rândul lor, pe vrânceni, că ar fi încercat să cumpere meciurile de baraj contra unei sume de 20.000 de euro!

Acuzele nu sunt asumate, deocamdată, oficial, de clubul buzoian, ci au apărut prin intermediul unui mesaj postat de o anume Anca Dedugaman, o doamnă ce pare apropiată de cei de la Limpeziş: „Nu am umblat cu nimic, că nu e fabrică de bani la Limpeziş, poate la Gugeşti o fi, ştiţi că înaintea returului am fost sunaţi de la Gugeşti să le dăm meciuri contra sumei de 20.000 de euro”. Totuşi, suma avansată este greu de crezut. Pentru cine cunoaşte realităţile fotbalului de la acest nivel, 20.000 de euro reprezintă un preţ imens, fără justificare chiar şi dacă în joc este un loc în Liga a 3-a. De altfel, mesajul respectivei doamne a şi fost taxat de preşedintele AJF Vrancea, Dan Dumitru: „Doamna de la Limpeziş a numărat vreodată 20.000 de euro? Dacă da, ştie ce înseamnă suma asta în campionatul judeţean? Cu banii ăştia se cumpăra şi terenul de fotbal”. 

Gugeştiul nu renunţă

Victoria Gugeşti nu se lasă intimidată de aceste acuze apărute pentru prima dată în spaţiul public şi ameninţă din nou cu plângeri penale şi cu Tribunalul Sportiv. „O să alocăm timp şi resurse necesare pentru a demonstra că Federaţia Română de Fotbal a luat o decizie incorectă în acest caz. Facem apel la decizia Comisiei de Disciplină şi Etică, pentru că aşa prevede regulamentul, dar în paralel ne pregătim să depunem plângere penală pentru fals şi uz de fals în acte publice. Avocatul nostru instrumentează deja dosarul şi consideră că probele pe care le avem sunt mai mult decât edificatoare. În acelaşi timp, am contactat un avocat elveţian, specializat în drept sportiv, pentru a ne reprezenta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Felul în care au fost administrate probele depuse de noi la dosar nu face cinste Comisiei de Discipină. Considerăm ca toţi jucătorii contestaţi ar fi trebuit suspendaţi pentru dublă/triplă legitimare (fapte dovedite şi neluate în consideraţie)”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker