Fără categorie

Sbîrnea: „Fără drumuri inutile pentru părinții copiilor cu handicap“

O nouă măsură vine în sprijinul părinților ai căror copii au diverse forme de handicap și care, pe lângă situația grea cu care se confruntă, erau nevoiți să meargă la multe comisii de specialitate, pentru a primi certificatele de încadrare în grad de handicap.

Conform Ordinului comun al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, certificatele de handicap vor fi obținute mai ușor de acum înainte. În cazul în care unui copil cu dizabilități îi vor fi eliberate succesiv două certificate de încadrare în grad de handicap grav, fiecare dintre ele având termenul maxim de valabilitate permis de lege, adică doi ani, autoritățile îi vor elibera acestuia un certificat valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani. Până acum, demersul de obținere a acestor certificate trebuia reluat de părinți din doi în doi ani, ceea ce le crea reale probleme acestora.

De asemenea, părinții copiilor cu afecțiuni grave – precum boli ale structurilor și funcțiilor senzoriale, tulburări cronice de metabolism și nutriție, amputații congenitale sau dobândite ale membrelor, boli ale structurii pielii, afecțiuni oncologice în perioada de urmărire posterapeutică -, nu mai sunt nevoiți să mai meargă în fața comisiei pentru protecția copilului, pentru a obține un nou certificat de încadrare în grad de handicap grav.

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a declarat că astfel de evaluări erau oricum inutile și speră ca părinții care îngrijesc copii cu handicap să fie scutiți de o grijă. „Suntem alături atât de toți copiii încercați de viață, cât și de părinții lor și sperăm ca, odată cu apariția cadrului legal pentru aplicarea acestor prevederi, să reușim să eliminăm măcar această grijă a lor și stresul mersului la aceste evaluări, care, în astfel de cazuri, erau complet inutile”, este mesajul Gabrielei Firea.

Decizia nou adoptată a fost salutată și de către Senatorul social-democrat de Buzău Liliana Sbîrnea, care a spus că a fi părinte este o responsabilitate enormă oricum, iar situația în care copilul are o boală devine cu atât mai copleșitoare.

„A fi părinte este o responsabilitate uriașă, iar atunci când copilul tău suferă de o boală gravă este una dintre cele
mai copleșitoare responsabilități, care-ți cere o putere aproape supraomenească.

Eu cred că una dintre cele mai mari datorii pe care le avem este să le oferim un cadru legislativ care să le ofere cu adevărat sprijin, fără să mai le adauge alte greutăți și griji. Iar una dintre acestea erau vizitele obositoare și dificile făcute periodic la comisiile de specialitate care stabilesc și eliberează noi certificate de încadrare în grad de handicap grav. Prioritatea fiecărui părinte este copilul său, nu cadrul birocratic, de aceea, de acum, prin Ordinul comun emis de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sănătății s-au stabilit noi norme de aplicare și criteriile speciale, care să nu mai supună părinții și așa încercați zi de zi de griji la drumuri și demersuri inutile!”, a transmis Liliana Sbîrnea, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker