Actualitate

Șase tineri rătăciți în masivul Penteleu, recuperați de jandarmii montani 

Sâmbătă, 4 septembrie, în jurul orei 18.00, un subofițer din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu a informat dispeceratul că a fost anunțat de către personalul care deservește stația meteo Penteleu cu privire la faptul că șase tineri, majoritatea minori, au trecut prin fața stației meteo dezorientați, neștiind să se întoarcă de unde au plecat.
Jandarmii au discutat telefonic cu persoanele respective, care au fost sfătuite să rămână la stația meteo până la sosirea unui echipaj, având vedere că  aceștia ajunseseră acolo spre seară, aproape de lăsarea întunericului, oră care nu era indicată pentru deplasarea  pe un traseu turistic montan a  unor persoane neexperimentate.

„Un echipaj de jandarmerie montană a ajuns la stația meteo de pe vârful Penteleu, unde a găsit cele șase persoane într-o stare bună, neavând nevoie de îngrijiri medicale”, informează Biroul de presă al IJJ Buzău. POtrivit aceleiași surse, tinerii au fost preluați de către jandarmi și conduși în siguranță până la punctul Gura Cernatului.

Pentru a se evita astfel de situații, jandarmii recomandă turiștilor „să se documenteze temeinic în ceea ce privește traseele montane ce urmează a fi parcurse, să evite zonele semnalate cu riscuri și să programeze excursiile astfel încât să evite deplasarea după lăsarea întunericului”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker