„Floriile” se celebrează cu o duminică înainte de Paște și marchează Intrarea Domnului în Ierusalim, când Iisus a fost întâmpinat cu ramuri de finic și cântări de mulțumire de către mulțime și i s-au așternut înaintea asinului haine. Este un moment de bucurie, dar și începutul Săptămânii Patimilor.
Intrarea Domnului în Ierusalim este un eveniment relatat în toate cele patru Evanghelii. Iisus este primit ca un împărat de către poporul care așterne haine și ramuri pe jos, strigând „Osana, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”. Acest moment prefigurează Patimile, dar și biruința Învierii.
Hainele aruncate pe cale puse înaintea Domnului nu sunt un gest întâmplător, ci amintesc de o restituire simbolică a unei vechi datorii. Omul, după căderea din Eden, și-a pus haine ca semn al despărțirii de Rai. Acum însă, Dumnezeu Însuși vine către noi, aducând cu El Raiul. Prin urmare, hainele nu-și mai au rostul și le aștern înaintea Lui, ca un semn al întoarcerii la starea dintâi.
Asinul, animalul pe care Hristos intră în cetate, calcă peste ele, arătând astfel neputința și simplitatea firii omenești pe care El a venit să o mântuiască. Hainele, cândva simbol al rușinii și al ascunderii din pricina păcatului, sunt acum abandonate cu îndrăzneală, în timp ce oamenii strigă „Osana” și Îl întâmpină pe Biruitorul morții și al iadului.
Acest urcuș spre Ierusalim, care odinioară se împlinea în procesiunea Duminicii Floriilor, străbate simbolic întreaga săptămână sub forma unei mișcări procesionale continue: credincioșii merg alături de Hristos, urmându-L pas cu pas pe drumul care duce spre Înviere. Ei participă la momentele importante din Săptămâna Patimilor: Slujba Mirelui, iniţierea în tainele Joii Mari, şi cele trei zile care sunt o icoană a „Paştelui veşniciei”.
Credincioșii Îl întâmpină pe Domnul cu ramuri de salcie. Această rânduială simplă este plină de sens duhovnicesc. Salcia este copac smerit, fără flori strălucitoare, fără roade gustoase și cu un lemn neprețuit; ea se grăbește în smerenia ei să-și împodobească crenguțele cu mâțișori aurii și să le aducă în dar Bisericii, pentru a-L primi pe Hristos.
Ofranda este bine-primită, ramurile de salcie sunt binecuvântate și sfințite, iar poporul le poartă în mâini la slujbă ca pe un simbol al biruinței. La praznicul Floriilor, natura începe să se trezească din somnul iernii, iar mâțișorii vestesc că viața reîncepe să curgă, că moartea a fost înfrântă.
Ramurile de salcie sunt sfințite de preot și se păstrează acasă, la icoane, ca simbol al biruinței vieții asupra morții. Se spune că salcia are o legătură tainică cu divinul și cu natura renăscută.
De Florii, deși este post, se face dezlegare la pește, fiind una dintre puținele zile în Postul Mare în care acest lucru este permis.
Ramurile de salcie se folosesc și la diverse practici populare: pentru alungarea relelor, pentru sănătatea animalelor, sau în scopuri curative.
Se spune că în ziua de Florii „înverzește natura”, marcând începutul real al primăverii.
