Actualitate

Sărbătoare în Satul Dacic

Duminică, 18 iulie, buzoienii sunt invitați  la Satul Dacic de la Năeni, pentru a-l sărbători pe Sfântul Serafim de Sarov, ocrotitorul acestui minunat loc în care credința și obiceiurile populare străvechi se îngemănează. „După ora 15.00 și până la ora 20.00 vom săvârși împreună Acatistul Sfântului ocrotitor, apoi vă invităm la masa bucuriei, iar în final cântece religioase și populare vor încununa întâlnirea noastră”, este mesajul transmits de Fundația „Sfântul Sava”.
Menționăm că întreaga activitate se petrece în aer liber, respectându-se măsurile de distanțare în vigoare.
Participanții sunt îndemnați să vină în costume populare, în semn de respect față de bunicii noștri de odinioară.

Un comentariu

  1. E de neinteles de ce satul dacic poarta hram? Ce are dacismul cu religia nouă – ortodoxă? Acolo nu e nimic dacic. E un kitch! În satul acela – destul de grotesc – exista termopan. Casele construite nu respecta adevarul istoric. Trebuie spus ca unii neadaptati social – din diferite motive – cauta un refugiu. S-au gasit cativa oameni sa scorneasca asa ceva, iar unii naivi dau credit acestei idiotenii.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker