Actualitate

„Săptămâna Teatrului Tânăr” va debuta cu spectacolul „Forma lucrurilor”

Teatrul George Ciprian anunță că anul acesta „Săptămâna Teatrului Tânăr” va avea loc în perioada 29 septembrie – 3 octombrie.  Evenimentul,  ajuns la ediția a VIII-a,  este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.
Devenit un reper cultural al Buzăului, evenimentul „își propune să scoată în evidență noua generație de artiști, fie că vorbim de actori, regizori sau scenografi. Timp de cinci zile vom oferi publicului iubitor de teatru spectacole în care vedeta este tânărul actor”, transmite conducerea Teatrului „George Ciprian”.

Spectacolele se adresează tuturor categoriilor de vârstă și se vor derula potrivit următorului program:

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.00, la Teatrul „George Ciprian”, Festivalul va debuta cu spectacolul  „Forma lucrurilor”, de Neil La Bute, în regia lui Silviu Debu.

Tema spectacolului este explicată chiar de regizor astfel: „Cât de departe poți merge în speranța că vei fi acceptat, apreciat, iubit? De cele mai multe ori, foarte departe. Iar dacă persoana de care te îndrăgostești are o imagine care corespunde cu normele de frumusețe acceptate de societate, e foarte ușor să te lași condus de instinct și să ajungi să fii pus(ă) în situații absurde pe care să nu mai poți (sau să nu mai vrei?) să le conștientizezi. Într-o perioadă în care imaginea contează parcă mai mult decât oricând, spectacolul ne amintește „cât de obsedați putem fi câteodată de exteriorul lucrurilor,de forma lor”.
Vor urca pe scena Teatrului „George Ciprian” în acest spectacol, a cărei durată este de 1h și 50min (fără pauză),  actorii: Anca Dumitra, Lucian Ionescu, Andreea Alexandrescu, Anghel Damian

De la Teatrul de Comedie, București. Scenografia aparține Clarei Pop, iar de video design s-a ocupat Ioana Pashca și Mihai Bogaciu; Light design: Ioana Pashca.

Vineri, 1 octombrie, ora 19.00,  va fi pusă în scenă piesa „Genul acuzativ”, ce poartă semnătura Mimi Brănescu, în ceea ce privește textul și regia. Timp de 1h și 30 min (fără pauză) actorii: Denisa Irina Vlad, Gabriela Codrea, Adela Lazăr, Ioana Dragoș Gajdo, Sorin Ionescu, Richard Balint, Pavel Sîrgh, de la Teatrul „Regina Maria”, Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”

Aceștia vor realiza pas cu pas o tragicomedie, nerecomandată persoanelor sub 16 ani. Pe scurt, povestea pusă în scenă vorbește despre o tragicomedie încântătoare, în care amestecul de comic și dramatic creează un episod desprins parcă din viața de zi cu zi a unei familii obișnuite. Situațiile și dialogurile sunt de un umor nebun, personajele se eliberează de formalități și fățărnicii, dar scot la iveală grave imperfecțiuni de caracter și ridică întrebări serioase cu privire la relațiile de familie. După moartea soțului ei, Marina pornește la drum hotărâtă să se răzbune pentru fiecare nedreptate pe care a suferit-o din partea celor apropiați. Nimic nu e iertat și uitat, totul e consemnat în jurnalul său. Așadar, se hotărăște să spună tot, fără rezerve, fără ascunzișuri: frust și la obiect. Când planul pare a fi întrerupt de un eveniment neprevăzut, fiica ei preia frâiele.

Scenografia spectacolului aparține Oanei Cernea,  iar lui Șerban Ionescu light design și muzica originală.

Sâmbătă, 2 octombrie, Teatrul „George Ciprian” propune buzoienilor piesa „S.O.S. dispar poveștile”.

Este un spectacol de Oana Răsuceanu, programat să se joace la ora 11.00, la Consiliul Județean Buzău, cu participarea actorilor: Lavinia Pele, Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu de la Asociația Culturală pentru Educație prin Artă. Este un spectacol cu o durată de 1h și 10 min (fără pauză). Decorul și costumele sunt realizate de Anca Lazăr, iar muzica aparține Ancuței Petre; Producătorul spectacolului este Eugen Matei Lumezianu; Spectacolul vorbește despre  povestea unei fetițe de 7 ani, Mara, care iubește poveștile. Ea este înconjurată de cărți, de cuvinte, de personaje care îi sunt prieteni buni: Frumoasa din pădurea adormită, Scufița Roșie, Albă ca Zăpada și cei 7 pitici, Harap Alb, Mica Sirenă, Crăiasa Zăpezii. Până într-o bună dimineață,când toate cuvintele tipărite s-au evaporat, lăsând în urmă paginile goale. Poveștile au dispărut! Ce anume le-a făcut să dispară? Și cum poate Mara să le salveze?

Păduri întregi tăiate. Ape invadate de plastic. Încălzirea globală. Prin mici gesturi și acțiuni concrete – în direcția protecției și salvării mediului înconjurător – Mara redă speranța și readuce cuvintele înapoi, în paginile cărților de povești.

Sâmbătă, 2 octombrie ora 19.00 va avea loc un spectacol și pe scena Teatrului „George Ciprian”.

Este vorba despre piesa „Emisie: Titanic Vals \\ indirect la microfon”,  după Tudor Mușatescu, în regia Matei Lucaci-Grunberg. Timp de 2h și 40 min (cu pauză) buzoienii sunt invitați să asiste la o comedie despre o comedie cu un strop de seriozitate cu personaje interpretate de actorii: Alexandru Beteringhe, Ștefan Pavel, Andrei Cătălin, Denisse Moise, Kostas Mincu, Réka Szasz, Ana Maria Carablais, de la Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea.

Este relatată o zi de miercuri în plin război: 23 august 1944 – epoca de aur a radioului. În cadrul unui program de radio cu știri mai mult sau mai puțin importante, cu reclame mai mult sau mai puțin  necesare, anunțuri mai mult sau mai puțin relevante, celebra Companie Teatrală„Tony Purdelea” interpretează în direct, la microfon, comedia Titanic Vals, după Tudor Mușatescu.

Spectacolul Emisie: Titanic Vals urmărește realizarea unei transmisii de teatru radiofonic și pătrunde în culisele acesteia. Este despre teatru – în spirit interbelic, despre radio – în plină glorie, despre actori – în deplinătatea carierei lor și despre Marele Război – pe care nimeni nu îl poate controla. În studioul de radio, actorii sunt dramatici, sunt frumoși, sunt triști, sunt invidioși, sunt profesioniști, sunt teatrali, sunt bufoni, sunt vii și sunt în control. Însă, în afara radioului, imprevizibilul este cel care, în mod tragic, va prelua controlul.

Duminică 3, octombrie, la Consiliul Județean Buzău se va juca începând cu ora 11.00, spectacolul „Carina pe drumul spre casă”, în regia Oanei Răsuceanu. Vor urca pe scenă actorii: Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Lavinia Pele, Andrei Barbu Asociația Culturală pentru Educație prin Artă.

Timp de 1 h (fără pauză)  spectatorii vor intra în lumea Carinei, o fetiță care  se pierde de părinții ei într-unul dintre mall-urile orașului. Ajunsă singură pe străzi necunoscute, trebuie să găsească drumul spre casă. Un drum pe care îl parcurge alături de Margo – pisica orașului. Pisica cunoaște fiecare stradă, fiecare bloc, fiecare piață cu tarabe sau fără, fiecare stație de metrou sau de troleibuz. Astfel, Carina descoperă un oraș necunoscut, colorat și plin de magie.

Decorul și costumele sunt realizate de Anca Lazăr, muzica este semnată de  Petre Ancuța, iar

Ilustrația muzicală de Vasile Manta.  Producătorul spectacolului este Eugen Matei Lumezianu.

Duminică, 3 octombrie, Teatrul „George Ciprian” mai pregătește pentru buzoieni, începând cu ora 19.00 „Gâlcevile din Chioggia”, o  adaptare de Vlad Trifaș după Carlo Goldoni, regia Vlad Trifaș, cu actorii: Theodora Sandu, Mihaela Mardare, Otilia Pătrașcu, Ioana Farcaș, Mihaela Aldea, Bogdan Farcaș, Andrei Radu, Alin Teglaș, NeluNeagoe, Paul Niculae, Adrian Ancuța, Lucian Orbean, Răzvan Băltățeau.

Este o poveste plină de veselie și culoare a certurilor între două grupuri de pescari din micul orășel Chioggia, aflat la țărmul Adriaticei, pusă în scenă de actorii Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești. Certurile izbucnesc din cauza intrigilor amoroase, dar, într-un fel sau altul, totul se termină cu bine. Aşa că spectatorii nu au decât să se amuze copios şi să-i urmărească pe actori jucând sub îndrumarea regizorală a lui Vlad Trifaș. În lumea agitată, flecară și zgomotoasă a locuitorilor micului sat de pescari de lângă Veneția,destinele se întrepătrund gălăgios. Bărbații se ocupă cu pescuitul, în timp ce nevestele și iubitele, volubile și certărețe, își umplu timpul cu treburile casnice și micile intrigi. Dincolo de tot, în această lume plină de dinamism, dar și de superficialitate frivolă, o tușă puternică de umanitate se lasă a fi întrezărită.

Timp de 1h și 40 min (fără pauză), buzoienii vor avea ocazia să asiste la o adaptare după o strălucitoare comedie a unuia dintre cei mai mari comediografi ai teatrului universal, Carlo Goldoni. Decorul spectacolului aparține lui Mihai Androne, costumele fiind realizate de Maria-Alexandra Ivan.

Coregrafia este asigurată de Mihaela Mardare, iar de light design este răspunzător Cristian Șimon.

Mai multe informații despre program și evenimente se găsesc pe www.teatrulgeorgeciprian.ro

Te invităm să ne urmărești pe:

Facebook Teatrul „George Ciprian”: https://www.facebook.com/teatrulgeorgeciprian

Facebook SăptămânaTeatruluiTânăr: https://www.facebook.com/saptamanateatruluitanar

Instagram Teatrul „George Ciprian”: https://www.instagram.com/teatrul_george_ciprian_buzau/

Instagram SăptămânaTeatruluiTânăr: https://www.instagram.com/saptamana.teatrului.tanar/

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker