Actualitate

Sancțiuni de peste 30.000 de lei pentru transport ilegal de material lemnos

În perioada 26-27 ianuarie, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol de la Buzău au acționat, împreună cu poliţişti din cadrul Poliției orașului Pătârlagele şi reprezentanţi silvici, în zona de nord a judeţului pentru prevenirea tăierii ilegale a arborilor, transportul și comercializarea materialelor lemnoase.

Prin urmare, peste 120 de autovehicule au fost verificate iar 68 dintre acestea erau încărcate cu material lemnos. În urma verificărilor specifice, poliţiştii au constatat că șapte şoferi care transportau material lemnos nu figurau ca fiind înregistrați ca profesioniști  în aplicația SUMAL 2.0, deși aveau această obligație legală conform HG 497/2020. Polițiștii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale , în valoare de aproximativ 35.640 de lei.

De asemenea, au fost confiscaţi aproximativ 46 metri cubi de material lemnos, cu o valoare estimată de reprezentanţii silvici la peste 25.000 de lei.

Articole similare